Site-ul Suporterilor Dinamovisti

  • Home
  • Bloguri DM
    • iNostri
    • Qatalanic
    • Discobolus
    • DinamoMania
    • Emanuel97
    • Touchline
    • Clash
    • Chirurgul
    • Circus
    • Merlyn
  • Sondaj DM
  • FII AUTOR!
    • Articole publicate
  • Memorabilia
  • Media
    • Media Meciuri
  • Conectare
    • Creeaza cont
    • Logare/Delogare
    • Profil utilizator
Ultimele articole :
Seria s-a rupt la Mioveni > 
Ilie Datcu > 
Liderul leneș > 
Am exagerat, stam binisor. > 
Mâncând de sub unghii și sugând măselele > 
Fotbalul găinarilor mărunți > 
Despre lot si sistem > 
Cate New Dinamo mai inghitim? > 
Demisia, pacalicilor! > 
Ultimul sprint > 
Adauga un comentariu
Click to preview image      Singura certitudine în fotbal este înfrà Bilant la jumatatea sezonului

Bilant la jumatatea sezonului

22 December 2025 Publicat de  emanuel97
Publicat in Emanuel97
Vazut de 5437 ori

     Singura certitudine în fotbal este înfrângerea. Fraza îi este atribuită lui Marcelo Bielsa, considerat un mare antrenor de către unii și un mare farsant, asta pentru că nu a avut niciodată rezultate la o echipă mare, de către alții. Nimeni nu câștigă mereu, la un moment dat apare un meci, o decizie, un context, care ne pune în situația eșecului; în fotbal și-n viață.

 

Dinamo a pierdut ieri, la Arad, în ultima etapă de campionat a anului 2025 și a irosit oportunitatea de a termina sezonul de toamnă pe primul loc, așa cum Bayern München a făcut egal acasă cu Mainz, ultima clasată cu doar 6 puncte înaintea partidei, săptămâna trecută, așa cum multe alte echipe mari irosesc puncte în situații complet atipice.

 

Scopul acestui articol nu este prezentarea unei analize exhaustive a meciului, ci constatarea situației actuale a clubului, pentru a vedea dacă Dinamo cu adevărat stă mai bine. Comparația cu armata de tancuri fotbalistică bavareză din al doilea paragraf nu a fost întâmplătoare, Dinamo a căpătat un alt statut față de ceea ce a fost normalitatea noastră în ultimii foarte mulți ani. Ieri am văzut primul meci în care o echipă a fost net superioară nouă în tot campionatul. A fost nevoie de 21 de etape pentru asta, nu e puțin lucru, după ce ne-am lăfăit în laudele adresate echipei la emisiunile de specialitate o mare bucată din toamnă.

 

Prima constatare este că Dinamo a devenit un club lăudat, respectat, chiar temut de adversare și publicul larg. Nimeni nu mai declară că vrea punctele în meciul cu noi, nimeni nu ne mai consideră outsideri la începutul niciunui meci, iar eșecul lui Dinamo a devenit o surpriză greu de explicat în studiourile de televiziune. Dinamo, dacă excludem startul zbuciumat de sezon, pierde odată la 10 meciuri ca medie. Am avut 6 victorii și 3 egaluri între înfrângerile de la Galați și Rapid, iar acum am avut 5 victorii și 4 egaluri (incluzând Cupa) de la înfrângerea cu Rapid până la meciul de aseară.

 

La nivel reputațional Dinamo a redevenit una dintre echipele de temut ale campionatului, rezultatele noastre susțin acest fapt, pierdem extrem de rar și dominăm majoritatea covârșitoare a partidelor, dar cum stăm la nivel de lot?

 

Portari: pentru mine, Epassy este al doilea cel mai sigur portar pe care l-am avut după Lobonț. Este net peste Dolha, Bălgrădean, Gaev, Cerniauskas, Cristi Munteanu, Fane Preda, Naumovski, Golubovic sau Piscitelli. Singurul jucător similar, la care am avut inițial anumite dubii atunci când i-am comparat, a fost Jaime Penedo. Panamezul nostru gafa ocazional, mai făcea un penalti, mai scăpa o centrare, chiar dacă reflexele și paradele sale erau mai spectaculoase ca cele pe care le-am văzut la Epassy (asta și pentru că Dinamo cel de acum oferă mult mai puține ocazii clare adversarului). Vreau să-l menționez aici și pe Alexandru Roșca, opțiunea noastră de rezervă, jucător care la începutul sezonului a fost hulit de toată lumea, dar care ieri a avut două parade de excepție singur cu atacantul advers, la care se adaugă meciul din Cupă cu Farul, unde nu a luat gol și a avut câteva intervenții cheie. Roșca nu mai e cel din vară, a devenit o soluție fiabilă pentru meciurile în care Epassy nu e disponibil.

 

Fundaș dreapta: Dinamo cel de acum are simultan 2 jucători care pot evolua pe acest post ca titulari fără ca acest lucru să presupună o problemă pentru echipă, acest simplu fapt face ca perechea Sivis - Ikoko să fie cel mai bun bilanț al nostru pe acest post în ultimii 20 de ani. Noi de multe ori nu aveam un singur fundaș dreapta competent, Lucian Goian ca improvizație, Scarlatache, Homei, Hanca, Romera, Galliquio, sunt nume care-mi aduc amintiri extrem de negative. Dinamo a avut perioade cu un singur fundaș dreapta acceptabil: Perenyi, Stoican, Blay, Rus, Fai, Sorescu și-au făcut treaba, dar nu aveau rezervă și nu au avut continuitate mai mult de un sezon pe acel post. Sivis anul trecut avea un joc modest de multe ori, acum a progresat enorm, are două goluri și două assist-uri, în timp ce Ikoko are tot două pase decisive. Ambii au avut accidentări, dar mereu am fost acoperiți pe acest post, fundașul dreapta nefiind niciodată veriga slabă a echipei, dimpotrivă.

 

Fundaș central: aici Dinamo a stat de multe ori bine: Tamaș, Moți, Radu, Dragoș Grigore, Luchin, Nedelcearu, Puljic, Mevlja, Dielna, Albentosa… avem de unde să alegem pentru a compara. Pentru mine, Boateng aduce mult cu Tamaș. Gabi nu era așa neîndemânatic, nu lovea adversarul cu brațele, nu făcea penalti, dar nici nu urca mingea, nu pasa, nu anticipa în felul în care o face Boateng. Pe Stoinov nu am cu cine să-l compar, niciun fundaș central de la Dinamo din lista de mai sus nu știa cu varza pe jos cum știe el, pe de altă parte, majoritatea erau mult mai contundenți decât israelianul în privința acțiunilor defensive. Nikita e o specie aparte, una care dă un randament demn de o echipă serioasă, chiar dacă are incă vulnerabilități. Problema noastră pentru acest post rămâne lipsa de rezerve, lucru pe care se presupune că-l vom rezolva în această iarnă.

 

Fundaș stânga: există un nume inevitabil atunci când abordăm acest post în istoria recentă a lui Dinamo: Cristi Pulhac. Dinamo a deschis scorul pe Olimpico din Roma cu Lazio într-un meci de Liga Campionilor după un dribling și o centrare ale lui Pulhac la care Opruț, din păcate, doar visează că le-ar putea face. Cu toate astea, Opruț este un alt jucător care a urcat pe scara meciurilor bune, este candidat cert la postul de titular al naționalei și este un jucător cheie la Dinamo. Semeghin, Izvoranu, Zie Diabate, Filip, au fost jucători, în cel mai bun caz, utili doar la nivel intern. Opruț ar trebui să fie la finalul acestui sezon peste toți dacă va continua creșterea și evoluțiile bune. Desigur, notăm și aici nevoia unei rezerve care ar trebui să vină în această iarnă.

 

Mijlocași defensivi: primele nume care-mi vin în cap sunt Mărgăritescu și Djadja Koné. Primul, un alergător compulsiv; celălalt, un dominator al duelurilor pentru recupararea mingii. Dinamo cel de astăzi nu mai folosește un închizător agresiv, nu mai are nevoia unui tăietor de lemne clasic, ci sugrumă adversarul prin posesie, astfel că nevoile acestui post la noi s-au schimbat. Folosim un jucător abil cu mingea jos, care anticipează, se plasează bine, nu unul care intră în contact permanent cu adversarul. Folosim un Busquets, nu un Gattuso. Gnahoré este singurul jucător cu un astfel de profil la noi, chiar dacă acum este uneori folosit mai avansat pentru că este cel mai bun din campionat la procentajul de pase corecte reușite, singurul său defect fiind lentoarea cu care dezvoltă anumite acțiuni. Uneori dă senzația că e insuficient, dar este ancora echipei. Poate Dinamo aduce un jucător similar cu o viteză în plus? Poate Dinamo să-l păstreze pe Eddy pentru campionatul intern ca rezervă al acestui transfer ipotetic?

 

O să fac o notă aparte pentru Mărginean, care uneori a ocupat acest post. Derby-ul făcut de el a fost un meci bun, din păcate, cam singurul. Faptul că este plimbat pe diferite posturi, plus stângăciile sale în intervenții datorate unui corp uriaș pe care nu dă senzația că-l poate controla îl fac vulnerabil. Deocamdată nu este un Ropotan, nici măcar un Busuladzic sau Boubacar, iar următoarele 6 luni par a fi cheie pentru el. Nu poți termina al doilea tău sezon la Dinamo cu imaginea că ești o sursă de îngrijorare când intri pe teren. Dinamo deocamdată se descurcă, din vară însă acest post devine susceptibil pentru nevoia de întăriri.

 

Box to Box: cei mai exuberanți jucători pe care i-am văzut la Dinamo la nivel de fuleu și forță de pătrundere la centrul terenului sunt Ousmane N'Doye și May Mahlangu. Am ajuns la primul post pentru care Dinamo are carențe importante. 4-3-3 este un sistem în care ambii mijlocași însoțitori ai închizătorului sunt ofensivi, cu toate astea, Dinamo pretinde să folosească un hibrid. Noi nu folosim doi decari, ci un decar și un optar. Singurul profil din lot care se apropie de aceste caracteristici este Cristi Mihai, fotbalist măcinat de accidentări și predispus la greșelile personale. Kyriakou este o rezervă polivalentă, Milanov nu duce 90 de minute, Eddy e prea lent, iar Mihai nu a fost disponibil multă vreme. Dinamo nu are deocamdată un titular cert pentru acest post, probabil pretinde să-l dezvolte în persoana lui Mihai în următoarele luni, problema este că dacă nu vom reuși ne trebuie transferuri, iar până atunci vom avea mereu un punct vulnerabil la centrul terenului. We miss you, Patrick Olsen!

 

Mijlocaș creativ: ocupantul indiscutabil al acestui post este Cătălin Cîrjan. Apreciez și la el o creștere în evoluții, sezonul trecut era extrem de intermitent, pe când acum am văzut multe meciuri la care a dus echipa în spate. Principala sa problemă este faptul că, de multe ori, este singurul responsabil de crearea jocului nostru ofensiv, o misiune care uneori este prea mult pentru el. Fane Grigorie îi avea pe Iulian Tameș sau Zicu; Cătălin Munteanu pe Denis Șerban sau Adrian Cristea, dar Cirjan nu are pe nimeni, e singur. Realmente nu are nici măcar o rezervă de același profil cu excepția lui Milanov. Pentru a maximiza randamentul său ne trebuie întăriri care să preia din atenția adversarului, fapt care va genera mai multe oportunități ofensive pentru echipă.

 

Extreme: la acest post și la cel de atacant nu o să enumăr jucători din trecutul clubului, diferențele sunt atât de mari încât nu are rost. Mazilu, Musi, Soro, Armstrong, Caragea, Karamoko… numeric suntem acoperiți. Valoric în schimb suntem… limitați. Deocamdată doar Musi a arătat că este un titular cert, dezechilibrant, generator de faze periculoase. Mazilu se caută, Soro nu are un post definit, mai degrabă evoluează în centru, Karamoko e inconstant, Caragea a mai evoluat, dar nu face față ca titular, iar Armstrong e prea liniar, știe doar fuga pe spații și centrare, foarte rar produce un gol sau un dribling. Pe termen scurt ne descurcăm, mai ales că una dintre extreme este jucătorul U21, unde chiar stăm bine, dar dacă vrem performanță ne trebuie jucători mai percutanți în atac.

 

Atacant: Dinamo cu un atacant de calitate era liderul campionatului cu un avans de 4-5 puncte. Atacul nostru a suferit mult, am pierdut extrem de multe puncte din cauza ratărilor neverosimile din atâtea meciuri pe care le-am avut în mână. Perica este un Politic 2.0, un pacient permanent inutilizabil. Karamoko se chinuie pe acel post, are succes doar cu echipele modeste, iar Pop, cu toate că a dat la Cluj și la Craiova goluri decisive, este a treia variantă în contextul dat, asta ar trebui să ne spună destule. Nevoia unui atacant serios este vitală dacă vrem în cupele europene, sper să-l găsim în această iarnă.

 

Jucătorul U21: stăm cel mai bine din campionat la acest capitol. Nimeni nu are 3 soluții la nivelul lui Musi, Mihai și Mazilu, problema noastră este să-i ținem pe toți 3 sănătoși. De asemenea, avem o lungă listă de tineri pe la alte cluburi, unii dintre ei evoluează constant, are de unde să răsară un nou aspirant la acest post.

 

Cunoaștem deja obiectivele de transfer ale clubului: doi fundași centrali, unul stânga și un atacant. Cu aceste plombe apărarea ar trebui să fie extrem de solidă până la vară, cu puțin noroc, vom avea de acum încolo mereu dubluri în apărare și titulari competenti pe toate posturile. De la mijloc în sus încep problemele, avem nevoie de transferuri în toate ariile ofensive, ne trebuie jucători mai determinanți în ultimii 30 de metri.

 

Lotul actual este superior celui din sezonul trecut, acum avem rezerve, unele meciuri au fost salvate de aceste rezerve, iar numărul uriaș de accidentări nu a mai fost atât de problematic pentru echipă. Cu acest lot plus eventualele veniri ar trebui să terminăm mai sus ca în sezonul trecut. Din păcate, senzația dată de conducere este că nu vor forța acum luarea titlului, chiar dacă avem un culoar foarte bun pentru asta. Dacă o să reușim să-l luăm va fi mai mult noroc sau incapacitatea adversarelor noastre, nu efortul concret și susținut al conducerii pentru a atinge obiectivul. Atât se vrea deocamdată, un loc 3-4, o participare in Conference League, nimic altceva.

 

Dinamo a devenit o echipă respectată de arbitrii, am crescut și la nivel instituțional. Așa cum scriam ieri pe site, Szabolcs Kovacs la Galați, alături de Colțescu la meciul tur cu UTA, au fost cam singurii arbitrii care ne-au furat. În 21 de meciuri e un palmares acceptabil, mai ales că au fost și meciuri la care am fost favorizați (eliminarea lui Armstrong la Craiova sau acel penalti cu Metaloglobus). Dinamo nu are nevoie de arbitraje să câștige, nici pe departe, dar nici nu mai este furată ca în ultimii ani.

 

O să dau din casă ceva, cu acordul celui implicat, desigur. Un foarte bun prieten este un fel de organizator de evenimente, unele dintre ele de natură politică. A participat la organizarea campaniilor pentru primăria din București, unde l-a cunoscut personal pe Hopincă. Noi doi știam cu vreo două săptămâni înaintea ProSportului de finanțare stadionului Dinamo de către primăria de sector.

 

Dinamo a fost lăsată să cadă intenționat, poate poate puneau niște băieți mână pe terenurile alea din parcul sportiv care valorează sute de milioane de euro. Totuși, acum câțiva ani, un grup de oameni au întreprins procesul opus. La Dinamo nu au apărut finanțatori peste noapte după zeci de ani de așteptare… întâmplător, fix când eram în buza falimentului în liga secundă. Badea a fost înlăturat de un proces început de ministra Carmen Dan, Negoiță nu mai are nicio influență sau putere de decizie, dar sponsorizează clubul. Au apărut mulți alți sponsori mici, arbitrii nu ne mai fură, stadionul se va face, Ionuț Popa a ridicat multe secții ale clubului sportiv… tot acest interes brusc pentru Dinamo, care ne-a ridicat din mocirlă, care ne-a rezolvat probleme pe care le aveam de decenii… toate astea nu sunt întâmplătoare. Procesul e mai lent decât ne-am dori noi, dar Dinamo peste câțiva ani va domina în totalitate sportul în România, nu doar fotbalul.

Da o nota
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
(14 voturi)
  • 504 Comentarii
  • Login
  • Inregistreaza
  • Ordonare Cel mai recent
    • Cel mai bun
    • Cel mai popular
    • Cel mai recent
    • Cel mai vechi

 

 

POLITICA DE COMENTARII

SUNTEȚI BINEVENIȚI SĂ COMENTAȚI. APRECIEM COMENTARIILE VOASTRE, PENTRU CĂ ELE REFLECTĂ O RĂSPÂNDIRE LARGĂ A GÂNDURILOR ȘI OPINIILOR. DAR, DINAMOMANIA.EU NU ÎȘI ASUMĂ RESPONSABILITATEA PENTRU COMENTARIILE POSTATE DE UTILIZATORI. ACESTEA FIIND SPUSE, VĂ RUGĂM SĂ PĂSTRAȚI DECENȚA ȘI UN LIMBAJ CIVILIZAT.

Trebuie sa te loghezi...
Useri in conversatie:
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.
  • Acest comentariu este depublicat.
    cipin85
    • DinamoManiac
    · 22:12 16/01/2026
    Daca U Cluj castiga meciul etapa asta, se duce la 5 puncte de oaia.
    Daca Dinamo castiga meciul se duce la 10 de oaia...
    Nu vreau egal :)
    Ce sa alegem? :))
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    albsirosu
    • DinamoManiac
    · 21:12 16/01/2026
    @Dacul
    @hector
    Pe mine nu ma deranjează ca are @Cezar1992 alta părere, insa ma enervează de-a dreptul cei care vin sa ne spună ca nu suntem in stare să gândim si sa ne folosim capul.
    Daca este capabil sa-si expuna părerile fara sa faca consideratii despre inteligență celorlalți, doar pentru ca au alta parere, bine,. continuăm un dialog, daca nu atunci este clara treaba.
    @Dacul
    PS: babe plângăcioase nu este totuna cu prosti
    :))

    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    cipin85
    • DinamoManiac
    · 21:07 16/01/2026
    @Cezar1992 A fost o minune că am rămas în Liga 1 acu 3 sezoane. Normal că era jale, s-au făcut erori imense atunci.

    70 de planete s-au aliniat atunci ca să jucăm BARAJ cu buget de 8-9 (recunoscut de Dumnezeu).
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    hector
    • Senior
    · 19:24 16/01/2026
    @Cezar1992
    Prea ai apărut brusc. Citeai pe aici de mulţi ani, dar, nu scriai...de ce nu scriai, apropo?!?!
    Şi prea îl aperi de Nicolescu, campania asta de transferuri, cică, s-o numim campanie, este un eşec în opinia a 99% din userii DinamoMania, zic eu. Mai discutăm peste vreo 4-5 meciuri. Sau dispari?!?!
    Nu ne mai da lecţii de viaţă, te rog frumos, că o cam dai în bară, suntem hârşiţi de atâţia ani...
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    Cezar1992
    • DM Fan
    · 16:05 16/01/2026
    @Dacul Mai scriam cand promovasem si tin minte ca era jale, nu aveai cu cine sa te intelegi. Dar si acum mi se par prea multe nemultumiri avand in vedere ca stam bine si pare ca ai un proiect si o directie.
    Apropo de @albsirosu, citeste te rog comentariile lui si trage singur concluzii. Si tu crezi ca era ok sa il dai in vara pe boateng pe 200-300k cand tu deja ai pierdut 4 titulari? Plus ce mai scria el, de zici ca era in football manager.
    Si apropo de mihalescu si scouting, ce anume te nemultumeste? Adica eu zic ca transferurile au fost in proportie mare reusite. De ce ai vrea sa fie schimbat ceva care merge bine? Sau poate consideri ca nu sunt transferuri asa bune.
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    tipster
    • DinamoManiac
    · 15:30 16/01/2026
    Luca Bărbulescu (18 ani), atacant care a evoluat în două partide pentru Dinamo în prima parte a sezonului, a fost împrumutat de „câini” la Corvinul Hunedoara, liderul ligii secunde.
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    Dacul
    • DinamoManiac
    · 13:59 16/01/2026
    @Cezar1992 ...eu zic ca tu ar trebui sa te simti norocos pentru perioada in care incerci sa discuti. Dar sincer, la faza cu @albsirosu gresesti. El chiar fiind un baiat cu care poti discuta si intelege f multe, ca marea majoritate de aici. Pai sa fi scris tu acum ceva timp cand din babe plangacioase nu-i scoteam, avand perfecta dreptate pentru ca absolut la orice comentariu citit pe aici..iti venea efectiv sa plangi si sa-ti bati copchiii.

    Acum nu mai e deloc asa si ma bucura treaba asta. Ar fi oricum de spitalu de nebuni sa mai planga careva pe aici cand Dinamo de azi cumpara un junior de la Ac Milan ! Junior care nu era un neica-nimeni pe acolo..ci care chiar a intrat pe teren alaturi de R Leao si Pulisic la meciuri de Serie A. Sau acest Dinamo care refuza 2.5-3M de la Sturn G si sa zicem ca e adevarat...4M de la Metalist! Ba am innebunit la cap!? Pai eu in FM..deci un joc, cand primeam o oferta de genu...opream timpu in loc si ma gandeam mult timp ce sa fac. Da pai in realitate...
    Asa ca hai sa vedem progresu, sa ne bucuram de meciuri si sa lasam deoparte ce am fost(nu sa uitam) si sa construim ce vom fi. Asta e nivelul de acum si viitoru pare frumos! Totusi...as cam vrea sa-l vad zburat pe Mihalescu de acolo, acest ucenic glavanian...si adus un dir sportiv serios care sa faca un depart de scouting serios.
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    Merdiso
    • User
    · 13:55 16/01/2026
    Pare sa aiba potential, dar serios acum, avem la jucatori in banda cati n-am avut in ultimii 3 ani adunati cred, literalmente 3 pe fiecare parte, ii colectionam precum fac prazarii cu fundasii, presupun ca vom imprumutea un Caragea.
    E bine c-a venit, sper sa se confirme si acel Dutu, pare si el ce trebuie.
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    tipster
    • DinamoManiac
    · 13:55 16/01/2026
    Ianis Târbă a semnat pe 3 ani + 2 ani optiune din partea clubului. Deja aveam deja concurenta in zonele laterale sa vedem cate minute prinde la Kopic. Posibil sa fie Caragea pe picior de plecare daca au mai adus o banda care e si under 21.
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    tipster
    • DinamoManiac
    · 12:52 16/01/2026
    Ianis Târbă este un jucător român care s-a născut în Spania, la Mollerussa, și nu a avut nicio experiență în fotbalul românesc până în acest moment. Evoluează pe postul de aripă dreapta și a făcut junioratul la celebra La Masia, academia celor de la Barcelona, una dintre cele mai puternice școli de fotbal din lume.
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    cipin85
    • DinamoManiac
    · 12:44 16/01/2026
    Azi incepe oficial etapa 22. Cum ne-am pregatit dpdv lot?

    A plecat Kyryakou si cam atat. Ticu inca nu poate merge, mai asteptam sa vedem ce e cu el.

    E clar ca acum ne dorim sa fim feriti de accidentari si Boateng sa nu faca precum Homawoo.

    Transferurile care se vor mai face vor conta mai spre vara.
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    tipster
    • DinamoManiac
    · 12:17 16/01/2026
    @Poison Olsen a plecat ca s-a certat cu Kopic deci e greu de crezut ca se intoarce. Da ne trebuie un mijlocas de profilul lui asta e clar.
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    Poison
    • User
    · 11:51 16/01/2026
    Buna dimineata tuturor. Ce parere aveti, se intoarce Olsen iarna aceasta? :)

    Sincer, sunt foarte fericit ca a reziliat Kyriakou. Nu mi-a placut ce am vazut la el in jumatatea de sezon in care a jucat la noi.
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    tipster
    • DinamoManiac
    · 11:51 16/01/2026
    Dinamo Kiev a anunțat lotul care se va deplasa în Turcia pentru cantonamentul de iarnă. În lotul de 32 de jucători se află și Vladislav Blănuță. Vladislav Blănuță nu a fost la reunirea lotului, dar se pare că niciun stranier din lot nu a făcut-o. Dinamo Kiev a plecat în cantonament, iar antrenor Igor Kostiuk îi va mai oferi o șansă internaționalului român U21 să se impună la echipă, chiar dacă patronul Igor Surkis dorește ca vârful de atac să părăsească echipa.
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    Cezar1992
    • DM Fan
    · 11:02 16/01/2026
    @albsirosu Vai doamne, deci tot eu am probleme din cauza acestei “nu avea sanse/spera ca il semneaza”. Asta este marea problema? Cu atat ai ramas din tot ce am zis? Voiam sa incerc sa mai discut, dar chiar nu are rost, e clar eu prost, tu destept.

    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    Cezar1992
    • DM Fan
    · 10:52 16/01/2026
    @Niculescu23 Nu intentionez sa ofensez pe nimeni, dar serios multi chiar nu gandesc, la absolut orice stire si declaratie oamenii vin si isi varsa naduful pe conducere, spunand fel de fel de tampenii fara ca macar sa gandeasca. Nu e deloc ok, si unii sunt foarte exagerati. Si sa nu crezi ca scriu ca sa iau apararea conducerii ca au si ei bubele lor, dar in conditiie actuale chiar au facut si fac treaba si nu sunt normale atatea contestatii. Ce club pe lumea asta pocneste din pix si gata totul e roz? Nici cand ai bani fara numar lucrurile nu sunt deloc usoare in fotbal.
    Sa presupunem ca luam titlul anul asta, tot nu va fi bine, va trebui sa ne calificam in grupele europene, ba chiar champions, iar acelasi critici vor fi. Daca ajungi in champions, pai stai ca Dinamo juca semifinale candva si tot asa.
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    albsirosu
    • DinamoManiac
    · 10:37 16/01/2026
    @Cezar1992
    Eu nu acuz pe nimeni de nimic.
    Părere mea este ca s-a facut o greseala in vară cu Boa.
    Iar in ce te privește, ar trebui sa-ti recitești posturile si sa vorbești mai putin despre folosit capul despre altii si sa încerci sa-l folosești pe al tau
    Eu nu am insinuat ca ai fi prost, dar pot sa ti-o spun de-a dreptul daca va fi nevoie.
    Ca sa rezum, am spus ca este o problemă de logică intr-unul dintre posturile tale.
    Si anume ai afirmat ca nu se mai putea face nimic inca din vară, si ca nu avem ce sa reproșăm managementului.
    Tocmai asta ii reproșez ca stia ca nu mai sunt sanse si noi am adus atacanti laterali si mijlocasi la echipă.
    Nici macar un amarat de împrumut pe postul de fundas central.
    Si sa afirmi ca "omul spera ca-l poate semna"
    dupa ce spui mai devreme ca toata lumea stia ca nu mai sunt șanse chiar mi se pare o problema de logică, cu excepția situației in care esti de acord ca unul (Nicolescu)care spera/afirma ca poate semna in situația in care este 99% sigur ca nu se poate, ori este naiv ori este mincinos.
    Eu am ales varianta naiv.
    Nu mai aduc in discuție faptul ca acel contract f bun pentru un jucator de la Dinamo a ajuns sa fie redactat deabia in ianuarie.
    Eu iau in calcul tot ce ai spus. Dar cand un jucator, pentru care nu ai variantă pe bancă, te amână cu un raspuns din vara pana in toamnă (ca sa nu zic iarna ca este deja penibil) aducand in ecuație tot felul de motive si cand mai ai si experiența anterioară, este bine sa ti se aprinda beculețele.
    Si da poate mă înșel, si exista motive rezonabile pentru care la ora asta nu avem nici o varianta pentru a-l inlocui, doar ca nu le stim si asa ca discutam doar pe ceea ce spune si face managementul.

    Ca sa nu mai spun ca am adaugat si faptul ca poate totuși se rezolva ceea ce ar fi o mare realizare a lui Nicolescu & comp.


    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    dog40
    • Senior
    · 10:27 16/01/2026
    https://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/anuntul-presei-din-italia-s-a-facut-matteo-dutu-ajunge-la-dinamo-892585.html
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    tipster
    • DinamoManiac
    · 10:03 16/01/2026
    @Niculescu23 iti dai seama ca e de caterinca dar e interesant cum se inmultesc aia care il fac mincinos pe Nico, fiecare cu motivele lui.
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    Niculescu23
    • DinamoManiac
    · 10:00 16/01/2026
    @Cezar1992 in afara de tine, mai gandeste cineva pe aici? La fiecare post mai adaugi pe unul in grupul celor care nu gandesc.

    Imi plac contributiile tale, dar cred ca le-ai putea face si fara jignirile astea.
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    Niculescu23
    • DinamoManiac
    · 09:57 16/01/2026
    Nu trebuie bagat in seama ciobanul infractor cu 2 clase. Am vazut ce mare strateg si fin cunoscator al fenomenului este asta vara, daca mai era vreun dubiu. Stiu ca a citit si Carjan ce a declarat, sper sa ii demonstreze pe teren ca merita +4 mil.
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    tipster
    • DinamoManiac
    · 09:39 16/01/2026
    Cred ca gigi citeste pe aici ca si el il face mincinos pe Nicolescu

    https://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/gigi-becali-o-acuza-frontal-pe-dinamo-daca-spui-asta-ne-iei-de-idioti-nu-mai-am-incredere-in-nicolescu-892467.html
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    Cezar1992
    • DM Fan
    · 00:34 16/01/2026
    @albsirosu Tu crezi ca esti in football manager? Dai click dreapta la jucator si offer to clubs si gata ai rezolvat problema? Din cate stiu parca a avut oferta in vara de la azeri, dar ca un transfer sa se faca trebuia atat clubul cat si jucatorul sa accepte, in caz ca nu stiai. Apoi sincer tu nici nu gandesti, ai pierdut in vara 4 titulari, din diverse motive, mai dadeai inca un titular pe 200-300k? Nu crezi ca iti futeai si mai tare nucleul pe care il construiesi? Si oamenii chiar au incercat sa aduca alt fundas central, dar nu au reusit, din diverse motive, am mai tot explicat motive, buget, echipa mica, campionat mic, pe care multi nu le luati in calcul. Apoi tu acuzi ca omul spera ca il poate semna, ca nu cred ca ti a zis vreodata negru pe alb ca prelungeste, doar ca incearca, are discutii pozitive etc. Nu cunoastem multe variabile, ce oferte au fost, cum s a pus problema, atat din punctul de vedere al jucatorului cat si al clubului, poate jucatorul o fi spus ca nu vrea sa vorbeasca de prelungire in vara si ca vorbim in iarna, ca poate asteapta sa vada cum merge echipa, ce perspective. Habar nu am, cum nici tu nu ai, ce e sigur este ca nu esti football manager sa pocnesti din degete si se fac chestii, dar e alegerea ta sa contesti si sa vorbesti balarii cat vrei, cum o fac multi altii pe aici, fara ca macar sa incerce sa foloseasca putin capul sa inteleaga.
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    cipin85
    • DinamoManiac
    · 23:43 15/01/2026
    Urmează Pop că și el e străin de fotbal :))
    Ziceau că au în vedere un mijlocaș, chiar sunt curios acum ce se întâmplă. Kiryakou nu a acoperit eficient nici un post și părea incompatibil in tandem cu Gnahore și/sau Mărginean.

    Ce e 100% sigur e că nu te plictisești la Dinamo.


    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    raducelfrumos
    • DinamoManiac
    · 21:35 15/01/2026
    @thori sa se încheie mercato și găsim ceva jucător accidentat să-l punem pe picioare
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    raducelfrumos
    • DinamoManiac
    · 21:34 15/01/2026
    Hai ca a plecat Kyriakou. Nu era ce trebuia, dar pe altul aducem in loc?
    In atac tot muci suntem. Cu Robu ăla de la Metalul nu s-a mai discutat. Altul nu prea găsim.

    Presa văd ca zice de Liam Essat, Matteo Dutu si Ianis Tarba. Toți sunt f tineri. Ceva mai cu experiență nu prea avem. Eu nu cred ca ne batem la titlu. Dar la locurile 3-4 putem sa speram.
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    thori
    • DM Fan
    · 20:57 15/01/2026
    a plecat si Kyriakou. ce urmeaza?
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    tipster
    • DinamoManiac
    · 20:47 15/01/2026
    @GabiGTP dacă nu era vb de Ucraina ar fi plecat. Banii sunt buni dar nu-l tentează pe Cirjan să meargă acolo.
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    tipster
    • DinamoManiac
    · 20:45 15/01/2026
    https://www.fanatik.ro/dinamo-i-a-anuntat-plecarea-jucatorului-cu-74-de-aparitii-la-nationala-surpriza-chiar-inainte-de-reluarea-superligii-mult-succes-21364472

    A reziliat Kyriakou. Facem loc de încă un străin deci aducem un mijlocaș.
    • Share
  • Acest comentariu este depublicat.
    George101
    • User
    · 20:01 15/01/2026
    Boa ca sa prelungeasca cu noi pur si simplu trebuuie sa ii dai o suma mare la semnatura! Dinamo in acest moment nu isi permite!!
    • Share
  • ←  Anterior
  • 1
  • ...
  • 4
  • 5
  • 6
  • ...
  • 17
  • Urmator  →
Pentru a putea citi comentariile, trebuie sa va logati.

---

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteţi de acord cu modul de utilizare a acestor informaţii şi cu politica de utilizare a cookie-urilor. Citeste mai mult

Am înțeles

Site-ul www.dinamomania.eu utilizează cookie-uri pentru a oferi vizitatorilor săi o experiență mai bună de navigare și servicii adaptate intereselor fiecărui vizitator. Vă prezentăm mai jos informațiile necesare pentru a vă aduce la cunoștință detaliile legate de plasarea, utilizarea și administrarea cookie-urilor utilizate de site-ul www.dinamomania.eu

Similar, în mediul online, există și alte site-uri, pagini personalizate inclusiv pe platforme ale terțelor părți (cum ar fi Facebook sau YouTube) și aplicațiilor accesate sau utilizate prin asemenea site-uri care sunt operate de sau în numele DinamoMania și care folosesc cookie-uri conform celor prezentate mai jos.

 

Aplicabilitatea acestei Politici

Această Politică se aplică site-ului www.dinamomania.eu

De asemenea, pentru identitate, informațiile din acest document se aplică și altor platforme online care sunt operate de sau în numele DinamoMania.

Utilizând acest site și alte site-uri DinamoMania, sunteți de acord cu modul de utilizare de către noi a cookie-urilor, în conformitate cu această Politică privind utilizarea lor.

Dacă nu sunteți de acord cu modul nostru de utilizare a cookie-urilor, trebuie să setați corespunzător setările browser-ului dumneavoastră.

Decuplarea cookie-urilor pe care le utilizăm ar putea afecta experiența dumneavoastră ca utilizator pe acest site și pe alte site-uri DinamoMania.

 

Ce sunt cookie-urile?

Cookie-urile sunt fișiere de mici dimensiuni, formate din litere și numere, care vor fi stocate pe computerul, terminalul mobil sau alte echipamente ale unui utilizator de pe care se accesează internetul.

Cookie-urile sunt instalate prin solicitarea emisă de către un web-server, unui browser (ex: Internet Explorer, Chrome, Firefox etc).

Cookie-urile sunt complet “pasive” (nu conțin programe software, viruși sau spyware și nu pot accesa informațiile de pe hard driverul utilizatorului).

Un cookie este format din 2 părți: numele și conținutul sau valoarea cookie-ului. Durata de existență a unui cookie este determinată; tehnic, doar webserverul care a trimis cookie-ul îl poate accesa din nou în momentul în care un utilizator se întoarce pe website-ul asociat web-serverului respectiv.

Cookie-urile în sine nu solicită informații cu caracter personal pentru a putea fi utilizate și, în cele mai multe cazuri, nu identifică personal utilizatorii de internet.

Există 2 categorii mari de cookie-uri:

  1. cookie-uri de sesiune: sunt stocate temporar în dosarul de cookie-uri al browserului web pentru ca acesta să le memoreze până când utilizatorul iese de pe web-siteul respectiv sau închide fereastra browserului;
  2. cookie-uri persistente: sunt stocate pe hard-drive-ul unui computer sau echipament și sunt activate din nou când vizitați site-ul care a creat acel cookie specific. Cookie-urile persistente le includ și pe cele plasate de un alt website decât cel pe care il vizitează utilizatorul la momentul respectiv. Acestea sunt cunoscute sub numele de “third party cookies” respectiv cookie-uri plasate de terți.  Acestea memorează interesele unui utilizator pentru a livra publicitate cât mai relevantă pentru acesta. 

 

Care este durata de viață a unui cookie?

Durata de viață a unui cookie poate varia semnificativ, în funcție de scopul pentru care acesta este plasat. Unele cookie-uri sunt menite unei singure utilizări (cum este cazul cookie-urilor de sesiune), prin urmare nu sunt menținute odată ce utilizatorul părăsește site-ul. Alte cookie-uri sunt menținute și reutilizate de fiecare dată când utilizatorul revine pe site (cookie-uri persistente). Totuși, cookie-urile pot fi șterse de utilizator în orice moment prin utilizarea setărilor browser-ului.

 

Ce sunt cookie-urile plasate de terți?

Unele secțiuni de conținut ale unor site-uri pot fi furnizate prin cookie-uri ale terților cum este cazul unei reclame. Astfel de cookie-uri pot fi plasate pe site și sunt denumite cookie-uri plasate de terți întrucât nu sunt plasate de proprietarul site-ului. Astfel de terți sunt la rândul lor obligați să respecte reglementările legale aplicabile și politicile de confidențialitate ale proprietarului site-ului respectiv.   

 

De ce sunt cookie-urile importante pentru internet?

Cookie-urile reprezintă punctul central al funcționării eficiente a Internetului, ajutând la generarea unei experiențe de navigare prietenoase și adaptată preferințelor și intereselor fiecărui utilizator. Refuzarea sau dezactivarea cookie-urilor poate face unele site-uri imposibil de folosit. Refuzarea sau dezactivarea cookie-urilor nu înseamnă că nu veți mai primi publicitate online – ci doar că aceasta nu va mai putea ține cont de preferințele și interesele dvs, evidențiate prin comportamentul de navigare. Exemple de întrebuințări importante ale cookie-urilor (care nu necesită autentificarea unui utilizator prin intermediul unui cont):

  1. Conținut și servicii adaptate preferințelor utilizatorului – categorii de produse și servicii;
  2. Oferte adaptate pe interesele utilizatorilor – reținerea parolelor;
  3. Reținerea filtrelor de protecție a copiilor privind conținutul pe Internet (opțiuni family mode, funcții de safe search);
  4. Limitarea frecvenței de difuzare a reclamelor – limitarea numărului de afișări a unei reclame pentru un anumit utilizator pe un site;
  5. Furnizarea de publicitate mai relevantă pentru utilizator;
  6. Măsurarea, optimizarea și caracteristicile de Analytics – cum ar fi confirmarea unui anumit nivel de trafic pe un website, ce tip de conținut este vizualizat și modul cum un utilizator ajunge pe un website (exemplu: prin motoare de căutare, direct, din alte website-uri etc). Website-urile derulează aceste analize ale utilizării lor pentru a îmbunătăți site-urile în beneficiul user-ilor.

 

Ce tipuri de cookie-uri folosim?

Accesând acest site se pot plasa următoarele tipuri de cookie-uri:

– de performanță a site-ului: acestea rețin preferințele utilizatorului pe acest site;

– de analiză a vizitatorilor: acestea ne spun dacă ați mai vizitat acest site până acum; browserul ne va spune dacă aveți acest cookie, iar dacă nu, vom genera unul;

– pentru geotargetting: acestea sunt utilizate de către un soft care stabilește din ce țară proveniți, sunt complet anonime și sunt folosite doar pentru targetarea conținutului; 

– de înregistrare: acestea ne anunță dacă sunteți înregistrat sau nu, ne arată contul cu care sunteți înregistrat și dacă aveți permisiunea pentru un anumit serviciu;

– pentru publicitate: pe baza acestora putem afla dacă ați vizualizat sau nu o reclamă online, ce tip de reclamă și cât timp a trecut de când ați vizualizat această reclamă. 

 

Cookie-urile conțin date personale?

Cookie-urile în sine nu solicită informații cu caracter personal pentru a putea fi utilizate și, în cele mai multe cazuri, nu identifică personal utilizatorii de internet. Datele personale pot fi colectate prin utilizarea Cookie-urilor doar pentru a facilita anumite funcționalități pentru utilizator.

 

Cum puteți modifica setările cookie din browser-ul dumneavoastră?

1. Ștergerea Cookie-urilor

Aplicațiile folosite pentru accesarea paginilor web permit salvarea Cookie-urilor pe terminal în mod implicit. Aceste setări pot fi schimbate în așa fel incât administrarea automată a Cookie-urilor să fie blocată de browser-ul web sau utilizatorul să fie informat de fiecare dată când Cookie-uri sunt trimise către terminalul său. Informații detaliate despre posibilitățile și modurile de administrare a Cookie-urilor pot fi găsite în zona de setări a aplicației (browser-ului web). Limitarea folosirii Cookie-urilor poate afecta anumite funcționalități ale paginii web.

Majoritatea browserelor oferă posibilitatea de a schimba setările cookie-urilor. Aceste setări se găsesc de regulă în “opțiuni” sau în meniul de “preferințe” al browserului tău.

Pentru a înțelege aceste setări, următoarele linkuri pot fi folositoare, altfel puteți folosi opțiunea “ajutor” a browserului pentru mai multe detalii.

Cookie settings in Internet Explorer

Cookie settings in Firefox

Cookie settings in Chrome

Cookie settings in Safari

Pentru setările cookie-urilor generate de terți, puteți consulta și site-ul:

http://www.youronlinechoices.com/ro/

 

Link-uri utile

Pentru a afla mai multe informații despre cookie-uri și la ce sunt utilizate, recomandăm următoarele linkuri:

Microsoft Cookies guide

All About Cookies

http://www.youronlinechoices.com/ro/

http://www.legi-internet.ro/legislatie-itc/date-cu-caracter-personal/legea-privind-prelucrarea-datelor-cu-caracter-personal-si-protectia-vietii-private-in-sectorul-comunicatiilor-electronice/oug-13-2012.html

 

În cazul în care doriți să ne adresați orice solicitare cu privire la detaliile de mai sus, vă rugăm să ne contactați în scris accesând formularul de contact la adresa https://www.dinamomania.eu/contact. Pentru a putea accesa sectiunea de contact, trebuie sa aveti cont creat pe acest site.

Bloguri DinamoMania

  • Qatalanic (117)
  • Discobolus (15)
  • DinamoMania (136)
  • Emanuel97 (94)
  • Touchline (32)
  • Chirurgul (26)
  • Circus (11)
  • Clash (10)
  • Merlyn (17)
  • iNostri (3)

Media D.M. By Rew

  • Dinamo - Dunarea Calarasi 1-1 Dinamo - Dunarea Calarasi 1-1
    Etapa 12, campionat 2018-19, 22 octombrie 2018, Stadion Dinamo.
  • fcsb - Dinamo 3-3 fcsb - Dinamo 3-3
    Etapa 2, Liga 1 2018-19, 29 iulie 2018, Arena Nationala
  • Sepsi OSK - Dinamo 2-0 Sepsi OSK - Dinamo 2-0
    Et. 7 play-out, Liga 1 2017-18, 30 aprilie 2018, stadion…
  • Astra - Dinamo 2-0 Astra - Dinamo 2-0
    Etapa 26, Liga 1 2017-18, 24 februarie 2018, stadion Marin…
  • Dinamo - fcsb 2-2 Dinamo - fcsb 2-2
    Etapa 25, Liga 1, 18 februarie 2018, Arena Nationala

Ultimele Articole

  • Seria s-a rupt la Mioveni Seria s-a rupt la Mioveni
  • Ilie Datcu Ilie Datcu
  • Liderul leneș Liderul leneș
  • Am exagerat, stam binisor. Am exagerat, stam binisor.
  • Mâncând de sub unghii și sugând măselele Mâncând de sub unghii și sugând măselele

Last Self ArticlesArticole create de useri

Ilie Datcu
SELF PUBLISHER /
05-10-2026
/ by iuliu
Citeste articol
Eternele Necunoscute - partea I
SELF PUBLISHER /
03-04-2024
/ by Dumitrache no. 9
Citeste articol
Dinamo si cateva repere
SELF PUBLISHER /
23-09-2023
/ by Dumitrache no. 9
Citeste articol
Retrospectiva play off sezon Liga 2 2022 – 2023 si baraj
SELF PUBLISHER /
30-08-2023
/ by Vasy
Citeste articol
Retrospectiva sezonului regulat din Liga 2 2022 - 2023
SELF PUBLISHER /
30-08-2023
/ by Vasy
Citeste articol
  • Politica de utilizare cookie-uri
  • Politica de confidentialitate
Copyright © DinamoMania 2021 Toate drepturile rezervate. Custom Design by R.U.
YJSimpleGrid Joomla! Templates Framework official website
Emanuel97