Site-ul Suporterilor Dinamovisti

     Singura certitudine în fotbal este înfrângerea. Fraza îi este atribuită lui Marcelo Bielsa, considerat un mare antrenor de către unii și un mare farsant, asta pentru că nu a avut niciodată rezultate la o echipă mare, de către alții. Nimeni nu câștigă mereu, la un moment dat apare un meci, o decizie, un context, care ne pune în situația eșecului; în fotbal și-n viață.

Dinamo a pierdut ieri, la Arad, în ultima etapă de campionat a anului 2025 și a irosit oportunitatea de a termina sezonul de toamnă pe primul loc, așa cum Bayern München a făcut egal acasă cu Mainz, ultima clasată cu doar 6 puncte înaintea partidei, săptămâna trecută, așa cum multe alte echipe mari irosesc puncte în situații complet atipice.

Scopul acestui articol nu este prezentarea unei analize exhaustive a meciului, ci constatarea situației actuale a clubului, pentru a vedea dacă Dinamo cu adevărat stă mai bine. Comparația cu armata de tancuri fotbalistică bavareză din al doilea paragraf nu a fost întâmplătoare, Dinamo a căpătat un alt statut față de ceea ce a fost normalitatea noastră în ultimii foarte mulți ani. Ieri am văzut primul meci în care o echipă a fost net superioară nouă în tot campionatul. A fost nevoie de 21 de etape pentru asta, nu e puțin lucru, după ce ne-am lăfăit în laudele adresate echipei la emisiunile de specialitate o mare bucată din toamnă.

Prima constatare este că Dinamo a devenit un club lăudat, respectat, chiar temut de adversare și publicul larg. Nimeni nu mai declară că vrea punctele în meciul cu noi, nimeni nu ne mai consideră outsideri la începutul niciunui meci, iar eșecul lui Dinamo a devenit o surpriză greu de explicat în studiourile de televiziune. Dinamo, dacă excludem startul zbuciumat de sezon, pierde odată la 10 meciuri ca medie. Am avut 6 victorii și 3 egaluri între înfrângerile de la Galați și Rapid, iar acum am avut 5 victorii și 4 egaluri (incluzând Cupa) de la înfrângerea cu Rapid până la meciul de aseară.

La nivel reputațional Dinamo a redevenit una dintre echipele de temut ale campionatului, rezultatele noastre susțin acest fapt, pierdem extrem de rar și dominăm majoritatea covârșitoare a partidelor, dar cum stăm la nivel de lot?

Portari: pentru mine, Epassy este al doilea cel mai sigur portar pe care l-am avut după Lobonț. Este net peste Dolha, Bălgrădean, Gaev, Cerniauskas, Cristi Munteanu, Fane Preda, Naumovski, Golubovic sau Piscitelli. Singurul jucător similar, la care am avut inițial anumite dubii atunci când i-am comparat, a fost Jaime Penedo. Panamezul nostru gafa ocazional, mai făcea un penalti, mai scăpa o centrare, chiar dacă reflexele și paradele sale erau mai spectaculoase ca cele pe care le-am văzut la Epassy (asta și pentru că Dinamo cel de acum oferă mult mai puține ocazii clare adversarului). Vreau să-l menționez aici și pe Alexandru Roșca, opțiunea noastră de rezervă, jucător care la începutul sezonului a fost hulit de toată lumea, dar care ieri a avut două parade de excepție singur cu atacantul advers, la care se adaugă meciul din Cupă cu Farul, unde nu a luat gol și a avut câteva intervenții cheie. Roșca nu mai e cel din vară, a devenit o soluție fiabilă pentru meciurile în care Epassy nu e disponibil.

Fundaș dreapta: Dinamo cel de acum are simultan 2 jucători care pot evolua pe acest post ca titulari fără ca acest lucru să presupună o problemă pentru echipă, acest simplu fapt face ca perechea Sivis - Ikoko să fie cel mai bun bilanț al nostru pe acest post în ultimii 20 de ani. Noi de multe ori nu aveam un singur fundaș dreapta competent, Lucian Goian ca improvizație, Scarlatache, Homei, Hanca, Romera, Galliquio, sunt nume care-mi aduc amintiri extrem de negative. Dinamo a avut perioade cu un singur fundaș dreapta acceptabil: Perenyi, Stoican, Blay, Rus, Fai, Sorescu și-au făcut treaba, dar nu aveau rezervă și nu au avut continuitate mai mult de un sezon pe acel post. Sivis anul trecut avea un joc modest de multe ori, acum a progresat enorm, are două goluri și două assist-uri, în timp ce Ikoko are tot două pase decisive. Ambii au avut accidentări, dar mereu am fost acoperiți pe acest post, fundașul dreapta nefiind niciodată veriga slabă a echipei, dimpotrivă.

Fundaș central: aici Dinamo a stat de multe ori bine: Tamaș, Moți, Radu, Dragoș Grigore, Luchin, Nedelcearu, Puljic, Mevlja, Dielna, Albentosa… avem de unde să alegem pentru a compara. Pentru mine, Boateng aduce mult cu Tamaș. Gabi nu era așa neîndemânatic, nu lovea adversarul cu brațele, nu făcea penalti, dar nici nu urca mingea, nu pasa, nu anticipa în felul în care o face Boateng. Pe Stoinov nu am cu cine să-l compar, niciun fundaș central de la Dinamo din lista de mai sus nu știa cu varza pe jos cum știe el, pe de altă parte, majoritatea erau mult mai contundenți decât israelianul în privința acțiunilor defensive. Nikita e o specie aparte, una care dă un randament demn de o echipă serioasă, chiar dacă are incă vulnerabilități. Problema noastră pentru acest post rămâne lipsa de rezerve, lucru pe care se presupune că-l vom rezolva în această iarnă.

Fundaș stânga: există un nume inevitabil atunci când abordăm acest post în istoria recentă a lui Dinamo: Cristi Pulhac. Dinamo a deschis scorul pe Olimpico din Roma cu Lazio într-un meci de Liga Campionilor după un dribling și o centrare ale lui Pulhac la care Opruț, din păcate, doar visează că le-ar putea face. Cu toate astea, Opruț este un alt jucător care a urcat pe scara meciurilor bune, este candidat cert la postul de titular al naționalei și este un jucător cheie la Dinamo. Semeghin, Izvoranu, Zie Diabate, Filip, au fost jucători, în cel mai bun caz, utili doar la nivel intern. Opruț ar trebui să fie la finalul acestui sezon peste toți dacă va continua creșterea și evoluțiile bune. Desigur, notăm și aici nevoia unei rezerve care ar trebui să vină în această iarnă.

Mijlocași defensivi: primele nume care-mi vin în cap sunt Mărgăritescu și Djadja Koné. Primul, un alergător compulsiv; celălalt, un dominator al duelurilor pentru recupararea mingii. Dinamo cel de astăzi nu mai folosește un închizător agresiv, nu mai are nevoia unui tăietor de lemne clasic, ci sugrumă adversarul prin posesie, astfel că nevoile acestui post la noi s-au schimbat. Folosim un jucător abil cu mingea jos, care anticipează, se plasează bine, nu unul care intră în contact permanent cu adversarul. Folosim un Busquets, nu un Gattuso. Gnahoré este singurul jucător cu un astfel de profil la noi, chiar dacă acum este uneori folosit mai avansat pentru că este cel mai bun din campionat la procentajul de pase corecte reușite, singurul său defect fiind lentoarea cu care dezvoltă anumite acțiuni. Uneori dă senzația că e insuficient, dar este ancora echipei. Poate Dinamo aduce un jucător similar cu o viteză în plus? Poate Dinamo să-l păstreze pe Eddy pentru campionatul intern ca rezervă al acestui transfer ipotetic?

O să fac o notă aparte pentru Mărginean, care uneori a ocupat acest post. Derby-ul făcut de el a fost un meci bun, din păcate, cam singurul. Faptul că este plimbat pe diferite posturi, plus stângăciile sale în intervenții datorate unui corp uriaș pe care nu dă senzația că-l poate controla îl fac vulnerabil. Deocamdată nu este un Ropotan, nici măcar un Busuladzic sau Boubacar, iar următoarele 6 luni par a fi cheie pentru el. Nu poți termina al doilea tău sezon la Dinamo cu imaginea că ești o sursă de îngrijorare când intri pe teren. Dinamo deocamdată se descurcă, din vară însă acest post devine susceptibil pentru nevoia de întăriri.

Box to Box: cei mai exuberanți jucători pe care i-am văzut la Dinamo la nivel de fuleu și forță de pătrundere la centrul terenului sunt Ousmane N'Doye și May Mahlangu. Am ajuns la primul post pentru care Dinamo are carențe importante. 4-3-3 este un sistem în care ambii mijlocași însoțitori ai închizătorului sunt ofensivi, cu toate astea, Dinamo pretinde să folosească un hibrid. Noi nu folosim doi decari, ci un decar și un optar. Singurul profil din lot care se apropie de aceste caracteristici este Cristi Mihai, fotbalist măcinat de accidentări și predispus la greșelile personale. Kyriakou este o rezervă polivalentă, Milanov nu duce 90 de minute, Eddy e prea lent, iar Mihai nu a fost disponibil multă vreme. Dinamo nu are deocamdată un titular cert pentru acest post, probabil pretinde să-l dezvolte în persoana lui Mihai în următoarele luni, problema este că dacă nu vom reuși ne trebuie transferuri, iar până atunci vom avea mereu un punct vulnerabil la centrul terenului. We miss you, Patrick Olsen!

Mijlocaș creativ: ocupantul indiscutabil al acestui post este Cătălin Cîrjan. Apreciez și la el o creștere în evoluții, sezonul trecut era extrem de intermitent, pe când acum am văzut multe meciuri la care a dus echipa în spate. Principala sa problemă este faptul că, de multe ori, este singurul responsabil de crearea jocului nostru ofensiv, o misiune care uneori este prea mult pentru el. Fane Grigorie îi avea pe Iulian Tameș sau Zicu; Cătălin Munteanu pe Denis Șerban sau Adrian Cristea, dar Cirjan nu are pe nimeni, e singur. Realmente nu are nici măcar o rezervă de același profil cu excepția lui Milanov. Pentru a maximiza randamentul său ne trebuie întăriri care să preia din atenția adversarului, fapt care va genera mai multe oportunități ofensive pentru echipă.

Extreme: la acest post și la cel de atacant nu o să enumăr jucători din trecutul clubului, diferențele sunt atât de mari încât nu are rost. Mazilu, Musi, Soro, Armstrong, Caragea, Karamoko… numeric suntem acoperiți. Valoric în schimb suntem… limitați. Deocamdată doar Musi a arătat că este un titular cert, dezechilibrant, generator de faze periculoase. Mazilu se caută, Soro nu are un post definit, mai degrabă evoluează în centru, Karamoko e inconstant, Caragea a mai evoluat, dar nu face față ca titular, iar Armstrong e prea liniar, știe doar fuga pe spații și centrare, foarte rar produce un gol sau un dribling. Pe termen scurt ne descurcăm, mai ales că una dintre extreme este jucătorul U21, unde chiar stăm bine, dar dacă vrem performanță ne trebuie jucători mai percutanți în atac.

Atacant: Dinamo cu un atacant de calitate era liderul campionatului cu un avans de 4-5 puncte. Atacul nostru a suferit mult, am pierdut extrem de multe puncte din cauza ratărilor neverosimile din atâtea meciuri pe care le-am avut în mână. Perica este un Politic 2.0, un pacient permanent inutilizabil. Karamoko se chinuie pe acel post, are succes doar cu echipele modeste, iar Pop, cu toate că a dat la Cluj și la Craiova goluri decisive, este a treia variantă în contextul dat, asta ar trebui să ne spună destule. Nevoia unui atacant serios este vitală dacă vrem în cupele europene, sper să-l găsim în această iarnă.

Jucătorul U21: stăm cel mai bine din campionat la acest capitol. Nimeni nu are 3 soluții la nivelul lui Musi, Mihai și Mazilu, problema noastră este să-i ținem pe toți 3 sănătoși. De asemenea, avem o lungă listă de tineri pe la alte cluburi, unii dintre ei evoluează constant, are de unde să răsară un nou aspirant la acest post.

Cunoaștem deja obiectivele de transfer ale clubului: doi fundași centrali, unul stânga și un atacant. Cu aceste plombe apărarea ar trebui să fie extrem de solidă până la vară, cu puțin noroc, vom avea de acum încolo mereu dubluri în apărare și titulari competenti pe toate posturile. De la mijloc în sus încep problemele, avem nevoie de transferuri în toate ariile ofensive, ne trebuie jucători mai determinanți în ultimii 30 de metri.

Lotul actual este superior celui din sezonul trecut, acum avem rezerve, unele meciuri au fost salvate de aceste rezerve, iar numărul uriaș de accidentări nu a mai fost atât de problematic pentru echipă. Cu acest lot plus eventualele veniri ar trebui să terminăm mai sus ca în sezonul trecut. Din păcate, senzația dată de conducere este că nu vor forța acum luarea titlului, chiar dacă avem un culoar foarte bun pentru asta. Dacă o să reușim să-l luăm va fi mai mult noroc sau incapacitatea adversarelor noastre, nu efortul concret și susținut al conducerii pentru a atinge obiectivul. Atât se vrea deocamdată, un loc 3-4, o participare in Conference League, nimic altceva.

Dinamo a devenit o echipă respectată de arbitrii, am crescut și la nivel instituțional. Așa cum scriam ieri pe site, Szabolcs Kovacs la Galați, alături de Colțescu la meciul tur cu UTA, au fost cam singurii arbitrii care ne-au furat. În 21 de meciuri e un palmares acceptabil, mai ales că au fost și meciuri la care am fost favorizați (eliminarea lui Armstrong la Craiova sau acel penalti cu Metaloglobus). Dinamo nu are nevoie de arbitraje să câștige, nici pe departe, dar nici nu mai este furată ca în ultimii ani.

O să dau din casă ceva, cu acordul celui implicat, desigur. Un foarte bun prieten este un fel de organizator de evenimente, unele dintre ele de natură politică. A participat la organizarea campaniilor pentru primăria din București, unde l-a cunoscut personal pe Hopincă. Noi doi știam cu vreo două săptămâni înaintea ProSportului de finanțare stadionului Dinamo de către primăria de sector.

Dinamo a fost lăsată să cadă intenționat, poate poate puneau niște băieți mână pe terenurile alea din parcul sportiv care valorează sute de milioane de euro. Totuși, acum câțiva ani, un grup de oameni au întreprins procesul opus. La Dinamo nu au apărut finanțatori peste noapte după zeci de ani de așteptare… întâmplător, fix când eram în buza falimentului în liga secundă. Badea a fost înlăturat de un proces început de ministra Carmen Dan, Negoiță nu mai are nicio influență sau putere de decizie, dar sponsorizează clubul. Au apărut mulți alți sponsori mici, arbitrii nu ne mai fură, stadionul se va face, Ionuț Popa a ridicat multe secții ale clubului sportiv… tot acest interes brusc pentru Dinamo, care ne-a ridicat din mocirlă, care ne-a rezolvat probleme pe care le aveam de decenii… toate astea nu sunt întâmplătoare. Procesul e mai lent decât ne-am dori noi, dar Dinamo peste câțiva ani va domina în totalitate sportul în România, nu doar fotbalul.