Site-ul Suporterilor Dinamovisti

MARELE CAINE ROSU de pe steagul clubului Dinamo, seful dinastiei Nunweiller, si-a urmat fratele mai mic, trecand in lumea celor drepti, iar noi, familia suporterilor dinamovisti, am pierdut un SIMBOL al spiritului dinamovist. Eu il consider pe Nelu Nunweiller ca pe cel mai valoros jucator al lui Dinamo din toate timpurile. A avut toate calitatile unui exceptional fundas central, plasament, anticiparea jocului, joc de cap, atac de deposedare, dar a mai avut ceva, a jucat fotbal CU INIMA , a fost gata oricand sa-si dea sufletul pe teren aparand culorile clubului sau ale echipei nationale. A fost un jucator rau, dur, nu si-a crutat adversarii, dar, in spiritul familiei Nunweiller, nu s-a crutat nici pe el. De cate ori a jucat accidentat probabil ca numai el a stiut, pur si simplu pentru ca ECHIPA AVEA NEVOIE DE EL.

A debutat la Dinamo in 1956 ca mijlocas stanga, numarul 6 in vechiul sistem de joc WM. Si-a atras foarte repede simpatia si aprecierea coechipierilor mai vechi, Calinoiu, Suru,Nicusor, Ene I. A facut parte din echipa care a cucerit in 1959 prima Cupa a Romaniei (4-0 in finala cu FC Baia Mare). A debutat si in echipa nationala, anuntandu-se ca un mijlocas de mare viitor. Dar nu acesta era postul pe care se va consacra. In 1960 marele antrenor Traian Ionescu a vazut la Nelu toate calitatile unui libero perfect si l-a retras pe post de fundas central, cu tricoul nr 3, facand astfel loc unui alt membru al familiei, Lica. Incepea astfel constructia marii echipe a anilor ’60, cu Datcu, Popa, Varga, Parcalab, Fratila, Lica Nunweiller, si peste toti capitanul echipei, Nelu.

Tr. Ionescu a conceput un stil de joc bazat pe o aparare de fier, care nu lua gol. Sa ne inchipuim o palnie. Fundasii laterali si mijlocasii se straduiau sa-si impinga adversarii spre centru (?) Si acolo, in gura palniei astepta Lica Nunweiller, omul care prelua primul soc al atacului, iar la baza palniei juca Nelu Nunweiller, omul la care se oprea totul, fie mingea, fie omul (sau ce mai ramanea din el dupa intalnirea cu Nelu). Aparea astfel legenda CAINILOR ROSII, cei doi frati roscovani care timp de 7 ani au format cuplul de fundasi centrali al lui Dinamo, cei care au adus echipei 4 campionate consecutive (1962, 1963, 1964, 1965) si eventul din 1964. Editia 1963-64 merita cateva cuvinte, pentru ca in acest an l-am “descoperit” pe Nelu in toata maretia lui. De fapt a inceput prost, in toamna lui 63 l-am vazut pe Nelu complet depasit de centrul inaintas Peter Ducke in meciul Romania – Germania de Est 3-2. Nelu a si fost schimbat prin minutul 20 (mult mai tarziu, peste 35 ani am aflat ca a jucat in acel meci cu o coasta rupta!) A urmat insa o dubla victorie in primul tur al CCE cu campioana Germaniei de Est, Motor Jena, 2-0 la Bucuresti (un gol marcat de Nelu) si 1-0 la Jena, meciuri in care Nelu si-a desfiintat vechiul adversar Peter Ducke.

In turul 2 confruntare cu extraordinara echipa a lui Real Madrid, cu Di Stefano, Gento, Puskas. Nelu a fost printre remarcati, chiar daca Dinamo a pierdut ambele meciuri, 1-3 la Bucuresti si 3-5 la Madrid (un gol marcat de Nelu).

In primavara echipa nationala a avut de infruntat echipa Bulgariei pentru calificarea la Jocurile olimpice Tokio 1964. Bulgarii erau favoriti, participasera la CM 1962 in Chile si vor fi si la CM 1966 in Anglia. In primul meci un 2-1 chinuit la Bucuresti. A urmat revansa la Sofia.

Prin minutul 25 Nelu s-a accidentat grav, spargandu-si arcada. Pe atunci in meciurile oficiale nu se admiteau schimbari de jucatori. Doctorii echipei au incercat sa opreasca sangele, fara prea mult succes si Nelu a revenit in joc, cu un bandaj care era deja rosu de sange. Ne asteptam sa joace pe undeva pe extrema, facand mai mult figuratie,ca sa nu-si lase echipa in 10 jucatori, dar … NELU NUNWEILLER, FIGURATIE? El si-a reluat locul in centrul apararii si a facut un meci extraordinar, a continuat sa loveasca mingea cu capul, a luptat cu agresivii atacanti bulgari si i-a desfiintat, a fost principalul erou al victoriei, 1-0 care ne-a calificat la olimpiada. A terminat meciul cu fruntea, bandajul si tricoul rosii de sange. A doua zi cand i-am vazut fotografia in Sportul m-am speriat, arata complet epuizat. Bucuria calificarii era umbrita de un mare semn de intrebare, dupa doua saptamani urma un meci decisiv in campionat cu Rapid si era clar ca Nelu va lipsi cel putin o luna. NELU VA LIPSI O LUNA? Sa fim seriosi, la 10 zile dupa meciul de la Sofia, inca nerefacut, Nelu revenea in teren PENTRU CA ECHIPA AVEA NEVOIE DE EL. A urmat 5-2 cu Rapid, un galop de sanatate pana la castigarea campionatului si o dramatica finala de Cupa, 5-3 cu Steaua si Dinamo a castigat primul event din istoria clubului.

Urmatoarea editie, 1964-65, a adus al patrulea titlu consecutiv, dupa o lupta dramatica cu Rapid, decisa in ultima etapa. A urmat confruntarea in CCE cu extraordinara Internazionale Milano, echipa lui Helenio Herera, cu Mazzola, Facheti, Suarez, Corso si liberoul Pichi. Dupa o mare performanta, victorie cu 2-1 pe 23 August (italienii au marcat dintr-un offside de vreo 2 metri) a urmat revansa la Milano. Remarcati la Dinamo: portarul Datcu si Nelu Nunweiller. Impresionati de felul in care a luptat cu atacantii italieni si probabil si de parul roscovan, suporterii italieni i-au gasit o porecla potrivita: IL LEONE DI SAN SIRO – Leul de pe San Siro.(In final Dinamo a pierdut nemeritat, 0-2, primul gol dintr-un penalty nascocit de arbitru, dar in acel meci Nelu a fost mai valoros decat liberoul classic Pichi!).

Cuplul CAINILOR ROSII si-a terminat cariera in primavara lui 1967, cu accidentarea lui Lica. In locul lui a inceput sa joace un tanar de 19 ani , adus de la Targoviste ca mijlocas. Si am descoperit atunci o alta calitate a lui Nelu, aceea de pedagog. Timp de 6 luni Nelu l-a indrumat cu rabdare pe tanarul jucator, acoperindu-i greselile, coordonandu-i jocul si invatandu-l tainele jocului de fundas central. Numele tanarului: Cornel Dinu, a ajuns mai tarziu unul din cei mai valorosi jucatori ai fotbalului romanesc, dar sper ca n-a uitat ce i-a datorat lui Nelu in zilele grele ale inceputului de cariera.

In editia 1967-68 a “explodat” la Dinamo o noua generatie, cu Lucescu, Dumitrache, Dinu, Boc. Cuplul de fundasi Boc – Nelu Nunweiller nu a functionat, Nelu s-a vazut obligat sa cedeze postul de libero lui Boc si sa treaca pe post de fundas de marcaj, a facut ceva greseli, au urmat neintelegeri cu conducerea si la inceputul returului Nelu s-a trezit in afara echipei. Cu Radu Nunweiller bolnav de hepatita (va reveni peste un an), pentru prima data dupa 12 ani Dinamo juca fara nici un Nunweiller in echipa. Sfarsitul dinastiei? Inca nu.

Echipa a jucat excelent in retur, a sarit de pe locul 11 pe locul 3, a ajuns si in finala Cupei, dar probabil ca fara Nelu nu se poate. Inainte de finala Boc s-a accidentat, cuplul de fundasi centrali Stoenescu – Dinu incercat in cateva meciuri s-a dovedit o catastrofa si echipa s-a trezit inaintea finale de Cupa fara aparare. Si s-a apelat la Nelu Nunweiller si desi nu jucase 6 luni Nelu a acceptat sa joace PENTRU CA ECHIPA AVEA NEVOIE DE EL. (mai tarziu am aflat ca in toate aceste 6 luni Nelu s-a antrenat singur pe terenul echipei Carpati Sinaia). Revenirea lui Nelu a adus siguranta apararii si a fost unul din factorii decisivi in dramatica victorie 3-1 cu Rapid dupa prelungiri.

Dupa acest meci, Nelu a plecat pentru 2 ani la Fenerbahce Istambul. au fost doi ani excelenti. Daruirea lui in joc l-a transformat in favoritul galeriei, cu el in echipa Fener a eliminat pe Manchester City din CCE, a castigat eventul, Nelu a fost declarat cel mai valoros jucator strain din campionatul turc, antrenorul echipei nationale a Turciei declara ca ar fi vrut ca in loc de Ion sa-l cheme Ali si sa aiba drept de joc in nationala Turciei. Si in vremea asta acasa la Dinamo, dupa “disparitia” lui Boc, in campionatul 1969-70 apararea devenise compartimentul catastrofal al echipei, pe post de fundas central fiind incercat si un fost aruncator de ciocan, care se misca pe teren cu viteza si eleganta … unui aruncator de ciocan.

Acest calvar se va termina insa in editia 1970-71. Acest campionat in special returul, a fost o adevarata apoteoza a carierei lui Nelu Nunweiller. Revenit la Dinamo ca antrenor second, si-a gasit repede loc in teren si dintr-o data apararea a redevenit compartimentul de baza.

In retur antrenorul Traian Ionescu, proaspat revenit din Turcia, a incercat sa refaca stilul de joc al anilor 1962-65, dar in aparare nu mai era Lica, in locul lui fiind promovat tanarul Sandu Gabriel. Si tot greul apararii a cazut pe umerii lui Nelu (din nou pe post de pedagog). Si Nelu a luptat in acel retur ca un leu batran care-si apara teritoriul. A facut cateva meciuri extraordinare. In meciul cu FC Arges l-am vazut din nou jucand cu arcada sparta si capul bandajat dup ace plonjase cu capul in bocancul unui adversar. In meciul cu Steaua (1-0) a luptat in repriza a doua singur cu tot atacul stelist, dupa ce intreaga noastra aparare si mijlocul disparusera complet din joc. In meciul cu Rapid (1-1) crampoanele unui adversar i-au provocat o rana adanca la un picior. A fost scos de pe teren pe targa si dus la Spitalul de Urgenta cu diagnosticul de fractura deschisa foarte grava. (inca ii tin minte pe Dinu alergand dupa targa si sarutandu-si capitanul cazut si pe Radu Nunweiller in stare de soc)

Seara dupa meci a venit si vestea buna, nu e fractura, e o taietura adanca care a atins osul, dar osul e intreg. Desigur Nelu a terminat sezonul, dar in toamna va reveni alaturi de coechipieri. NELU A TERMINAT SEZONUL? Pentru a cata oara sa fim seriosi? La doua saptamani dupa accidentare, Nelu revenea pe teren, inca nerefacut, jucand cu corapul inrosit de sange PENTRU CA ECHIPA AVEA NEVOIE DE EL. In final Dinamo a castigat titlul dupa o lupta dramatica cu Rapid decisa in penultima etapa. Revista Fotbal, analizand comportarea echipei, stabilea ca cel mai bun compartiment a fost apararea si cel mai bun jucator al echipei a fost Nelu Nunweiller.

Cu revenirea lui Boc, proaspat eliberat si transferarea lui Al. Satmareanu, Nelu urma sa-si incheie cariera de jucator, dar lucrurile nu vor fi chiar atat de simple. In ultimul moment conducerea echipei a decis ca un fost puscarias, Boc, nu poate juca la Dinamo. Nelu a acceptat sa mai joace in turul editiei 1971-72, jucand din nou rolul de pedagog in formarea lui Al. Satmareanu (trei viitori mari jucatori, Dinu, Sandu Gabriel si Satmareanu au avut astfel marele noroc de a fi la inceputul carierei absolventi ai ” academiei de fundasi Nelu Nunweiller “) In acea toamna Dinamo a eliminat din CCE echipa Spartak Tarnovo, cu Adamec, Kuna, Polak si alti jucatori cehoslovaci de prima mana. Dupa un chinuit 0-0 la Bucuresti a urmat un dramatic 2-2 la Tarnovo, meci in care adversarii au incercat sa se impuna si prin mijloace aduse din alte sporturi, kick-boxing sau karate. Nelu Nunweiller a fost (alaturi de Andrei si Doru Popescu) printre remarcatii meciului, conducand apararea si luptand de la egal la egal cu atacantii slovaci (da, si Nelu stia ceva la kick-boxing).

A fost ultimul mare meci al jucatorului Nelu Nunweiiler, care si-a incheiat astfel o cariera cu 5 campionatesi 3 cupe, la castigarea carora a fost unul din factorii principali.

In primavara lui 1972 clubul Dinamo a avut laudabila initiative de a organiza o festivitate de despartire, in cadrul unui meci amical cu Steaua. Nu-mi plac meciurile amicale, dar m-am dus la acel meci, fiind in galeria de deasupra tunelului de intrare. A venit si o galerie stelista, undeva sub Spitalul de Urgenta. Nu tin minte rezultatul meciului, n-are nici o importanta. Dinamo a inceput meciul cu Nelu in formatie. Prin minutul 30 fanfara MAI a dat un semnal si a inceput festivitatea. Nelu a inmanat banderola de capitan lui Lucescu, a transmis tricoul cu numarul 3 lui Vasile Dobrau, care urma sa fie (si n-a prea fost) urmasul lui, au urmat tot feluri de discursuri, ca de obicei in astfel de festivitati difuzoarele n-au functionat, asa ca n-am auzit nimic. Si in final, cu bratele incarcate de flori, Nelu a parasit terenul, mergand spre tunelul de iesire. Mergea incet, parca-i parea rau, stia ca e pentru ultima oara. noi di galeria lui Dinamo am inceput sa-i scandam numele: NELU, NELU! Tin minte ca m-am gandit ca trebuie sa strig tare ca sa acopar huiduielile care eram sigur ca vor veni de vizavi, de la stelisti. Si dupa un moment de ezitare, cei de vizavi si-au desfasurat steagurile si … ni s-au alaturat noua, aplaudand si scandandu-i si ei numele. Pentru ei fusese un adversar cumplit, pierdusera din cauza lui campionate si cupe, dar asa au inteles ei atunci sa-i multumesca pentru tot ce a facut acest om pentru fotbal. Si asa, ca intr-o veche epopee din mitologia greaca, eroul nostru, dupa ce luptase si sangerase in multe razboaie, a parasit pentru ultima data campul de batalie, aplaudat in semn de pretuire si de prieteni si de dusmani.

Nelu a Inceput o cariera de antrenor care se anunta promitatoare. A castigat cu Dinamo trei campionate, ca antrenor principal un titlu dramatic in 1973, apoi ca secundul lui Nicusor in 1975 si din nou ca principal in 1977. Practic, daca excludem titlul de campioana din 1955, tot ce a castigat Dinamo pana la titlul din 1981 se leaga intr-un fel sau altul de numele lui Nelu Nunweiller.

In 1979, accident, Dinamo a pierdut titlul in ultima etapa (3-4 cu FC Arges si Dobrin) Ca de obicei antrenorul a platit oalele sparte, Nelu a fost schimbat si trimis la nationala de junior, unde a facut o treaba excelenta. Mi-era clar ca va reveni la Dinamo, dar vremurile grele au vrut altfel. Radu Nunweiller a fugit in Elvetia si din motive politice cariera de antrenor a lui Nelu la echipe mari s-a incheiat cu mult inainte de vreme.

In ultimii ani l-am urmarit pe Nelu in cateva interviuri, la TV sau pe site-ul nostru. M-a impresionat mereu prin calmul si modestia lui, si am retinut de la el o fraza: FOTBALUL A FOST VIATA MEA.

Sa fie oare adevarat ca cei buni ajung dupa moarte in rai? Daca este asa, cu Nelu si Lica Nunweiller din nou impreuna in fata portii, raiul a devenit un loc mult mai sigur.

Dupa o viata zbuciumata, Nelu a pierdut astazi ultima batalie, in fata Doamnei cu Coasa. Dar fotbalisti ca el nu pot sa moara, ei vor trai vesnic in memoria mea si a celor care ca mine au avut norocul sa-l vada jucand.

FOTBALUL A FOST VIATA MEA. La revedere Nelule si nu pot decat sa-ti multumesc pentru ca prin cee ace ai facut pe teren ai facut ca fotbalul sa fie intr-un fel si viata mea.

Sincere condoleante familiei indoliate!