Site-ul Suporterilor Dinamovisti

Când a murit Cătălin Hîldan, făceam 2 săli de sport, în Berceni. Seara, la ştiri, am văzut vestea.

Moartea este întotdeauna, indiferent de circumstanţe, o tragedie, altfel viaţa ar deveni ea însăşi tragică.
Aseară am asistat, în direct, la începutul unei tragedii: moartea fotbalistului Patrick Ekeng (Dinamo Bucureşti, 26 de ani), căzut ca secerat pe gazon în timpul meciului Dinamo-Viitorul şi care a decedat la Spitalul Floreasca, după un circ mare de tot petrecut pe teren. Ambulanţa a ajuns după aproape 3 minute (parcată pe pista stadionului Dinamo) fiind dotată necorespunzător pentru un meci de Liga I, unde se depune un efort remarcabil de către jucători. Incredibil, dar adevărat.
Cauza morţii lui Ekeng va fi probabil stabilită de oameni competenţi. Nu ştiu dacă greşeala medicilor a fost determinantă sau doar un fapt contextual. De văzut. Înclin spre prima variantă.
Se spune că suntem un club blestemat. Nu ştiu dacă’i chiar aşa.
Fiecare dintre noi a încercat să-şi gestioneze emoțiile şi reacțiile la tragediile din viaţă aşa cum a ştiut mai bine şi aşa cum s-a simțit în stare să o facă în acele condiții.
Pentru subsemnatul, ceea ce s-a întâmplat aseară este o tragedie.
Cine ar putea să hotărască cu aşa sadism aşa ceva? Nu cumva totul este o mare abureală, ne putem pune întrebarea asta extrem de complicată.
Am simțit supărare adâncă, deznădejde, derută, revoltă, pierderea valorilor, zdruncinarea din temelii a credințelor, în multe, multe întrebări fără răspuns.
Unii dinamovişti se întrebau aseară: Unde era Dumnezeu când s-a întâmplat această tragedie? Cum să mai cred că eu îmi creez realitatea, când Dumnezeu poate hotărî oricând să ne dea o lecție şi să ne pună cu botul pe labe? Avem vreo putere?
Vecinu’ de mai sus a creat omul cu capacitatea de a alege. Aceasta înseamnă că nu suntem forţaţi să intrăm într-o relaţie cu el. El ne îngăduie să îl respingem şi să comitem şi alte fapte rele. El ne-ar fi putut forţa să fim iubitori. Ne-ar fi putut forţa să fim buni. Dar atunci, ce fel de relaţie am fi avut cu el? Nu ar mai fi fost deloc o relaţie, ci o ascultare forţată şi controlată. Dar el ne-a dat demnitatea umană a voinţei libere.
Fireşte, strigăm din adâncul inimii noastre: „Dar Doamne, cum ai putut lăsa ceva atât de grav să mi se întâmple mie”?
Cum am vrea să acţioneze Dumnezeu? Vrem ca el să controleze acţiunile oamenilor? Care ar fi numărul acceptabil de morţi, pe care Dumnezeu să îl îngăduie, în cazul unui atac terorist? Ne-am simţi mai bine dacă Dumnezeu ar îngădui să moară numai câteva sute de persoane? Am prefera ca Dumnezeu să permită doar moartea unei singure persoane? Dar dacă Dumnezeu ar împiedica moartea unei singure persoane, nu ar mai exista libertatea de a alege.
Avem liber arbitru sau este doar o soartă implacabilă până la urmă?
La avalanşa de întrebări care încep cu “De ce”: “De ce el/ ea?”, “De ce acum?”, “De ce aşa?” … omul trebuie să admită că cel mai onest răspuns este “Nu ştiu”. Mulți găsesc confort în sintagma “nebănuite sunt căile tale, Doamne”.
Eu voi încerca să scriu despre ce simt eu că se întâmplă, ținând cont de propria mea experiență şi mesajele primite de la propriul meu "Sine Înalt".
Există un timp pentru toate. Sufletul încercat, sfâşiat de durere, are nevoie de o perioadă pentru a depăşi o suferință, are nevoie de iubire, înțelegere, îmbrățişări şi un umăr pe care să plângă din tot sufletul. Avem dreptul la un timp pentru jelire.
A te întreba “oare Dumnezeu chiar există, dacă atâtea atrocități se întâmplă peste tot pe Pământ?” înseamnă să cazi în capcana eu-lui egotic care pretinde explicații, demonstrații şi un fir logic pe care să îl poată urmări cu mintea, ca şi când Dumnezeu ar fi un simplu concept sau doar o forță din mecanica newtoniană care are un rol clar determinat. Eu aş spune că nu este aşa.
Priviți-vă doar mâna (ce să mai zic de ochi sau creier): urmăriți câte straturi de celule cu funcție specifică o compun, câtă complexitate există la nivelul buricului degetului mic, apoi amintiți-vă de descoperirile fizicii cuantice care au demonstrat că de fapt tot ceea ce vedem este energie, este conştiință pură şi că doar observatorul are puterea de a condensa în prezența sa energia în materie. Apoi ridicați-vă privirea spre stele, spre miliardele de galaxii şi încercați să vă spuneți că Dumnezeu nu există….Eu unul, nu pot face astacu toate că v-am mai spus că eu nu prea sunt dus la biserică.
A te întreba “De ce permite Dumnezeu aşa ceva?” nu este la urma urmei nici măcar o întrebare. Este un protest, o declarație plină de furie şi resentimente care are la bază credințele noastre etice şi sociale, valorile noastre morale care ne spun clar că oamenii nu ar trebui să sufere sau să fie tratați cu desconsiderare de către semenii lor.
Ce putem înțelege de aici este că noi nu avem o problemă cu Dumnezeu, ci cu durerea pe care nu ştim să o gestionăm. Protestăm împotriva durerii, a suferinței fizice şi psihice, a noastre sau a semenilor noştri, şi de care Dumnezeu alege să nu ne ferească.
Iar oamenii ce au făcut? Au dus la extrem jocul liberului arbitru şi au ales de multe ori să se îndepărteze cu totul de valoarea primordială a Universului şi anume iubirea; de fapt, să se îndepărteze de creator, uneori, doar aşa, ca să vadă ce se întâmplă. De aici au apărut durerea, suferința, tragedia. Nu au fost create de Dumnezeu.
Şi atunci ne este mult mai uşor să credem că destinul implacabil, hotărât de un Creator intransigent, a pus capăt fericirii noastre şi ne-a stricat planurile pentru un viitor măreț. Sau putem arăta cu degetul către alții: acei oameni răi, iresponsabili sau violenți, hoți, ucigaşi, violatori… ei sunt vinovații! Si aşa ne simțim mai bine, aruncând cu pietre. Avem nevoie de curaj şi putere pentru a face asta fiindcă atunci nu mai putem da vina pe Dumnezeu sau pe destinul implacabil, iar asta adaugă şi mai multă greutate durerii noastre deja atât de intense. Negarea, furia, acuzarea celorlalți sunt mai uşoare şi dau şi ego-ului o senzație de plăcere în rolul de victimă inocentă nedreptățită.
Dacă în lume nu ar fi dezastre, calamități naturale sau tragedii umane, cum am putea oare să experimentăm cele mai nobile calități ale ființei umane, cum ar fi curajul, devotamentul, sacrificiul de sine, loialitatea, bunătatea, generozitatea, speranța, încrederea, credința? Cum ne-am putea demonstra puterea colectivă de a schimba ce nu merge, de a ne uni pentru o cauză comună, de a trece peste diferențele dintre noi şi a observa ceea ce ne este comun tuturor? Când vedem şi auzim în lume de tragedii, ne punem imediat în situația victimelor şi a rudelor acestora, ne imaginăm prin ce trec, cât de mult suferă, condamnăm oroarea şi nedreptatea din acel eveniment, vorbim unul cu altul, comentăm pro şi contra pe forumuri, aruncăm judecăți de valoare despre cum au ştiut unii să ajute sau cum nu s-au implicat alții, cum ar trebui toţi să participe în modul care ni se pare nouă cel mai corect şi oportun.
Soluția nu este să ne băgăm capul în nisip şi să pretindem că nimic nu s-a întâmplat, în niciun caz nu asta vreau să spun. Dar a cădea în depresie, a te simți vinovat şi responsabil pentru experiența tragică a cuiva, nu îl ajută deloc nici pe el nici pe tine. A rămâne în energia ta, a-i trimite lumină, binecuvântări, gânduri bune şi a face ceva concret, pentru însănătoşirea sa, arătând compasiune (nu milă!) ar putea fi o altă abordare, de data asta mai constructivă şi folositoare.
Cu siguranță Dumnezeu ar putea împiedica toate dezastrele şi tragediile, ne-ar putea împiedica şi pe noi, oamenii, să mai facem greşeli. Ar fi putut face de la început o creație perfectă în care totul să funcționeze automat, în cel mai bun mod posibil. Dar nu a făcut-o.
Să fie oare pentru că există ceva mai important şi mult mai valoros decât a avea o viață pământeană lungă şi liniştită? Cine mai ştie?
Dar să revin la ceea ce s-a întâmplat aseară. Important mi se pare altceva: e uimitor cât neprofesionalism poate încăpea într-un domeniu unde se vorbeşte de zeci de milioane de euro anual. Te uiţi la cluburi şi găseşti acolo o adunătură de habarnişti care fac o muncă după ureche, pentru care nu au nici un fel de calificare. Medicii din fotbal sunt doar un simptom al acestui amatorism.
Revenind la Dinamo, este de neacceptat să ai doi morţi pe gazon în 15 ani. După Cătălin Hâldan, mort pe teren în condiţii similare în 2000, clubul trebuia să facă totul să evite asemenea evenimente. Nu se poate să aduci un dric pe post de ambulanţă, să ai un jucător în stop cardiac şi singura intervenţie vizibilă să fie întoarcerea pe o parte (!?), fără intervenţie medicală adecvată imediat etc. Nu este posibil aşa ceva. Ce pretenţii să ai că eşti un club mare dacă iţi mor jucătorii pe teren? Şi aici e întrebarea: tu, Ionuţ Negoiţă, patron al echipei, ce ai făcut în anii ăştia să creezi acest climat “profesionist”? Doar vorbele nu ajută, nu duc la performanţă, nu salvează oamenii. Profesionismul se creează cu oameni competenţi, dedicaţi muncii lor, nu din vorbe goale.
Din păcate, fotbalul românesc e plin de vorbe goale. Inclusiv Dinamo, din păcate, sunt nevoit să repet cu durere în suflet. Moartea lui Patrick Ekeng m-a făcut să nu fiu bun de nimic azi.
N-am putut să rezist şi am întrebat un amic, medic de profesie, ce s-ar fi putut întâmpla. Ekeng suferea cel mai probabil de cardiomiopatie hipertrofică. Este o boală genetică ce duce la o hipertrofie neuniformă a miocardului (muşchiul inimii), fapt care duce la o predispoziţie la aritmii maligne. Este boala numărul 1 care duce la moartea subită a sportivilor.
Din păcate este greu de depistat deoarece este de cele mai multe ori asimptomatică, primul simptom fiind adesea chiar moartea subită. În general, dacă ştiţi de cineva din familie care a avut moarte subită, este indicat să vă duceţi la un cardiolog să vă facă o ecografie şi un eventual test genetic. În mod normal eco-ul este de ajuns.
Ekeng a intrat cel mai probabil în fibrilaţie ventriculară (ventriculii nu se mai contractă şi nu se mai relaxează, ci pur şi simplu tremură, rămân intr-o stare de tonus mare, rigizi, şi nu mai sunt capabili sa pompeze sânge. În 2-3 secunde după stop cardiac, cazi ca secerat deoarece creierul nu mai este perfuzat cu sânge.
În legătură cu "primul ajutor". Tipii ăia de pe teren sunt nişte incapabili. Am auzit că nici ambulanţa nu avea defibrilator/ ekg ceea ce e patetic. Din păcate, când eşti in fibrilaţie ventriculară, resuscitarea cardio pulmonară nu prea funcţionează, având în vedere rigiditatea cordului. Pacientului îi trebuie administrat un şoc electric pentru convertirea la ritmul normal, sinusoidal. Dacă au trecut 4-5 minute fără intervenţie şi reperfuzare cerebrală, în contextul în care temperatura ambientală şi cea corporală nu sunt scăzute, e ca şi mort, iar în cazul in care ar fi fost salvat la limită, ar fi rămas cu sechele neurologice permanente. Cei de la Floreasca au zis că a ajuns acolo fără niciun fel de resuscitare.
Sunt momente când te simţi cumplit de singur şi nici o prezenţă nu te face să te simţi mai bine; când realizezi că prietenul pe care credeai că îl cunoşti, s-a transformat într-un străin şi atât; când ţi-e un dor nebun, iar omul de care ţi-e dor e prea departe; când viaţa îţi serveşte o mulţime de întrebări şi nici un răspuns; când oricât de mult te-ai ascunde sub plapumă, problemele nu dispar; când primeşti fără să ceri şi momente când ţi se ia fără să fi întrebat; când eşti mai puternic decât crezi, decât pari, decât ştii; când lacrimile nu pot fi controlate pentru că durerea devine de nesuportat, şi atunci e bine să plângi; când bătăliile pe care le duci te seacă de energie şi de încredere; când te trezeşti atât de bine dispus încât nimic nu reuşeşte să-ţi strice ziua; când vorbele te rănesc mai mult decât faptele; când răneşti pentru că nu ştii sau nu poţi să iubeşti la fel cum o face sau se aşteaptă celălalt să o faci; când nu spunem adevărul pentru că e mai comod şi mai simplu să minţim; când trecutul năvăleşte în prezent şi creează un haos în viaţa noastră; când ne simţim, pierduţi, abandonaţi, singuri, dar sunt şi momente când suntem plini de speranţă, de vise, de încredere; când suntem mândri de tot ce am realizat şi momente când ne simţim ruşinaţi pentru lucruri pe care le-am lăsat în urmă;
Sunt oameni care te îmbrăţişează şi apoi îţi dau cu piciorul; oameni cărora le oferi sufletul pe tavă, iar ei realizează asta mult prea târziu sau niciodată; oameni care te iubesc, dar pe care nu îi poţi iubi înapoi; oameni care ştiu să fie prieteni şi care iţi îndulcesc viaţa; oameni care intră în viaţa ta şi lasă acolo o amprentă pe care nici timpul, nici alţi oameni nu o pot şterge.
Cu toţii am plâns, am râs, am urlat de durere sau de fericire, am închis ochii şi ne-a fost dor, am aşteptat şi n-am primit, am iubit şi a durut, am avut momente când ne-am simţit slabi, când ne-am pierdut increderea, speranţa.
Dacă eşti sănătos, cam toate au o rezolvare. Cel puţin aşa cred eu.
Să te odihneşti în pace, Patrick Ekeng!

@sittingbull

Cred că de la meciul cu Lazio nu am mai fost aşa de supărat, după Craiova. Nu am închis un ochi toată noaptea, m-am făcut praf, nu m-am dus la serviciu a doua zi.

Sey, sincer Nico pare destul de fraier incat sa creada ca tata aia fara sfarc e noul trend in materie de sigle la nivel mondial.Ca e in tendinte, ca se cauta minimalismul, ca e moderna.Nu stiu daca chiar i-a placut si lui sau nu dar chiar cred ca el a considerat ca e o sigla pentru viitorul lui Dinamo.

Ar merita să nu mai mergem nimeni la niciun meci.

Sa nu uitam de autocarul visiniu, pe care-l foloseau oierii lui jiji, o alta realizare mareata nicolesciana.

Si mai e ceva: cum poti sa iei o asemenea decizie fara sa ii consulti pe actionari? Ai PCH in actionariat si aia afla din presa?? Bine, la cat sunt de papagali, i-au luat astia la justa valoare, insa asa nu se face in o societate cum o viseaza dl Nico la betie.

@luka

@albsirosu Cred ca ai sintetizat foarte bine.
De asta o mare marte din comunitate cere ca in zona sportiva sa aduca pe cineva mai versat.

https://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/peluza-catalin-hildan-sud-dinamo-decizie-meci-fc-arges-play-off-superliga-935341.html

@Dacul

@Seychelles

@cipin85 ..vrei sa spui ca l-ai inteles vreodata? Mai rpd ajungem sa intelegem femeile..si Nico tot neinteles va ramane.

Eu nu-l mai inteleg pe Nico deloc acum.

Uneori cand e in interviuri, pare smart. Are ideile lui, are un plan, explica metode, etc (nu conteaza daca sunt bune sau nu).

Si daca e un tip smart, cum naiba ajungi in 2 zile cel mai urat personaj de pe internet? :))
A tinut la sertar o sigla
A aruncat-o intr-un moment poate nepotrivit
Au fost reactii, le-a minimizat, s-a incapatanat, a mintit ca s-a lucrat la ea, etc.
Apoi vine mesajul ala, ca e totul in graba si mai discutam.
Ca apoi sa aflam ca pe termen scurt oricum nu se pot schimba multe.

Cum iti dai mai asa cu stangul in dreptul? Ai fost mereu cunoscut ca "prost de gura" dar parca vrei sa iei doctoratul in asta... Inteleg ca daca nu esti dinamovist nu simti anumite lucruri..dar totusi..nu e nimeni langa tine sa iti dea un sfat?

Ciudat personaj..

Sub titlul apetisant ca pârțurile impregnate in orice item de autobuz care vine din Berceni, Dinamo si-a schimbat sigla, a avut o opinie si scouterul Glavan, raspopit editorialist. Inteleg din asta ca omul isi cauta de lucru printre rufele nespalate ale conducerii, altfel nu vad alt rost pt bagarea in seama contra jetului - apucaturi de sauna pe care nu le mai amintim.

Sigla propusa este foarte "stilizata" , arata ca burta unui om obez care tocmai a inghitit o pisica . Nu stiu ce apartine lui Badea si nu poate fi folosit , dar cred ca se poate gasi un D scris altfel sau doi caini de alta rasa decat ceea ce crede Badea ca e al lui . La urma urmei litera D apare pe steagul clubului din 1948 si cei doi caini simbolizeaza o familie ( atentie , sunt doi , nu unul ) , cei doi frati jucand cand nimeni nu visa ca vreodata vor apartine unui om care a facut destul rau clubului .

dobbermanu a luat-o pe aratura mai de mult, tot venea pe aici sa ne certe ca nu intelegem noi ce plan maret are nico. Asta e din acelasi aluat ca jiji, sebi ghita, rotaru samd. Doar ca el e un lake, nu are nici banii, nici puterea astora. Dar e clar ca daca ar avea-o, ar proceda exact la fel. Du-te nico, du-te!

Andrei Nicolescu e un personaj sinistru. Are un director sportiv care nu a facut treaba asta la nici un club din primele 3 ligi in oricare parte a fotbalului civilizat. Are o echipa de scouting facuta din radiologi si fosti agenti de marketing care lucreaza pe la alte companii ca sa nu moara de foame. Acum arata ca are un departament (sanchi, probabil o persoana) de marketing care nu intelege produsul pe care il vand. Nu ai cum sa explici ce e Dinamo, ce inseamna cainii de pe stema, ce au insemnat aia 50 de ani de Dinamo unuia/unora care au facut logo pt carnatzi Carolli sau PennyStie-ce-ne-place.

Au trecut 10 ani de la moartea lui Patrick Ekeng (26 de ani) care s-a prăbușit la centrul terenului in fata mea si a celorlalti spectatori pe stadionul Dinamo în timpul meciului Dinamo - Viitorul. Odihneasca-se in pace !

Să menționăm că Nico minte din nou și de data asta s-au prins până și cei de la GSP :

Mi-am facut un obicei, sa imi cumpar in fiecare sezon un tricou de joc. O sa cumpar si anul asta. Daca apare jegul ala de sigla, iau ceva din anii trecuti. E si mai ieftin

Bun, Renovatio a inteles ca fara suporteri, orice actiune, legata de sigla sau nu, are valoarea unei hartii igienice folosite.

sitting, sa speram ca o vor schimba inainte de inceperea noului sezon.Altfel, increderea fanilor in noua conducere se va diminua drastic si nu cred ca vor sa joace cu stadionul gol.

Mi s-a parut mai grav ieri, prostalaul care a fluierat prea repede si nu a mai putut da penalti. Asta azi, si eu zic tot ca cipin, nu e de penalti. Daca se ducea invers, spre poarta, atunci da, ar fi oprit o faza. Oricum, joaca mai bine Qatarul.

https://www.prosport.ro/fotbal-intern/superliga/dinamo-schimbare-stema-noua-20434499

Cred că au văzut hențul dar se consideră că nu poți da penalty pt că ala a degajat mingea ...nu se duce spre poarta, nu era faza de atac.

L-au vazut, dar era un alt APP, nu au mai putut face nimic.

Credeam că am rămas hoții Europei și în materie de arbitraj dar văd că portughezul ăsta le ia fața fraților bozgori. Hențul ăla din careul francezilor se vede și din biroul lui Vassaras și din cel al lui Infantino.

Mi-a placut ca domnul Nicolescu a raspuns cu amabilitate solicitarii peluzei noastre, facand unele concesii stilistice. Chiar as fi interesat de noile tricouri din extrasezon.