Adauga un comentariu
Costin Ștucan @ gsp.ro
În fotbal nu e nevoie decât de un transfer greșit, de un antrenor nepotrivit pus într-un moment nepotrivit, de o bârfă urâtă aruncată între jucători și rostogolită cu răutate sau de o antipatie pentru ca un vestiar să se prăbușească zgomotos.
Uneori, doar simpla senzație de plictiseală, de oboseală mentală față de metodele unui antrenor foarte bun, poate avea același efect nociv.
O mică paranteză legată de oboseala mentală. Pe 5 februarie 2015, Borussia Dortmund ajunsese pe ultimul loc în Bundesliga, cu doar 3 luni înainte de finalul sezonului. Era aceeași echipă care câștigase două titluri în 2011 și 2012 și jucase finala Ligii Campionilor în 2013, cu același antrenor, Jurgen Klopp, dar energia și entuziasmul se pierduseră.
În acea zi neagră pentru club, Daily Mail scria că "probabil, lui Klopp îi va fi foarte greu să-și găsească de lucru la orice club de top din Europa".
Dortmund a scăpat în cele din urmă de la retrogradare, iar în octombrie Klopp semna cu Liverpool. Restul se știe.
Acest caz s-a întâmplat în fotbalul mare, civilizat, dar ce te faci când nu doar una, ci toate cauzele generatoare de eșec enumerate mai sus se adună la un loc în același vestiar din România?
Când transferurile sunt făcute haotic, doar să umple locuri, fără a analiza capacitatea jucătorilor de a se adapta unui anumit sistem, fără a le afla obiceiurile din afara gazonului și antecedentele din alte vestiare?
Când mai mulți antrenori, unii netestați cu adevărat până atunci, sunt aduși doar după criterii sentimentale pentru a potoli furia suporterilor din PCH, fără a le transmite nicio filozofie, niciun plan clar de dezvoltare a clubului, doar mesajul sumar "du-ne în play-off, să tacă ăia!"?
Dar când bârfele jucătorilor și antrenorilor sunt aruncate într-un ventilator exact de omul pus în vestiar să lege grupul, să se asigure că acel grup are tot ce-i trebuie?
Sau când antipatia dintre antrenor și președinte este atât de evidentă încât iese la suprafață chiar în timpul unui interviu filmat de jurnaliști, în cantonamentul din Spania?
Dragi dinamoviști, toate astea s-au întâmplat și se întâmplă încă la Dinamo. Tragedia este că spirala descendentă pare să coboare în Groapă – unde pe vremuri se striga că adversarii "fără cinci nu scapă" – , să-și deschidă brazdă prin iarba călcată de Dinu, Lucescu, Nunweiller sau Dănciulescu și să se strecoare în subteran, adânc, până în măruntaiele Ligii 2 sau poate și mai rău.
Dinamo este un club muribund pentru că tot ce se întâmplă în interior este toxic.
Patronul a investit doar pentru imagine și spune că aproape toți specialiștii pe care i-a adus nu se pricep. Nu e exclus ca Negoiță să aibă dreptate în privința lor, însă de ce i-a adus și cine l-a împiedicat să caute mai mult, să aibă interviuri cu oameni tineri, pricepuți în man-managementul unor corporații și nu neapărat la fotbal?
Cine l-a oprit să caute oameni de fotbal sub 40 de ani, școliți în tactică sau în managementul sportiv într-o țară situată la nord de Alpi? Evident, nu ar fi avut nicio garanție că dădea lovitura, dar în mod sigur ar fi câștigat o energie și un mod de lucru și de organizare superioare celor avute de Prunea, Bălănescu sau Dănciulescu.
Negoiță a preferat să caute puțin, să asculte docil toate recomandările unor anumiți specialiști autohtoni și apoi să se plângă mult.
Apropo de Dănciulescu, un mare jucător din istoria lui Dinamo.
Acum cinci ani, Negoiță voia să-l dea afară. "Plimbă vorba între jucători, antrenori și conducere și face o atmosferă tensionată", a fost justificarea internă. Negoiță nu l-a mai dat afară nici atunci, nici ulterior, când a avut în mod repetat intenția, pentru că s-a temut de reacția fanilor și a media care vor sări în apărarea legendarului fost jucător.
Așa s-a ajuns în situația – descrisă de jucători și staff – ca Dănciulescu, probabil din lipsă de ocupație și poate fără răutate, să continue să plimbe vorba printre jucători și antrenori, așa cum s-a întâmplat recent când Uhrin s-a confesat că anumiți jucători nu au valoare, dar au probleme de caracter.
O metodă sinucigașă aleasă de antrenor, într-un moment nepotrivit. Închipuiți-vă niște fotbaliști care primesc de la directorul sportiv vestea conspirativă că "nu știu ce are, fratello, Dușan ăsta cu voi, că nu vă suportă!".
Un fotbalist cerebral ar merge să discute cu antrenorul față în față. Dar câți fac asta? Câțiva dintre ei, aprinși de ură, s-au dus direct la conducere pentru a cere demiterea antrenorului.
E doar un exemplu.
Evident că Dinamo nu se prăbușește doar din cauza vorbelor împrăștiate de Dănciulescu, ci – un alt exemplu – și din cauza antipatiei profunde dintre Prunea și Uhrin. Prunea îl considera pe Uhrin un antrenor slab, cehul se plângea apropiaților că Prunea nu face absolut nimic în club. Tensiunea dintre ei a ieșit la iveală inclusiv de față cu jurnaliștii, la Marbella, acum o lună. Deși rostite cu zâmbetul pe buze, replicile filmate dintre cei doi erau pline de venin:
Prunea: "Noi vorbim, tu du-te să muncești. Cineva trebuie să munceasă!"
Uhrin: "Nu avem apă! Ce președinte bun avem…
Prunea: "E mai bun Bălănescu".
Apropo de directorul general Bălănescu, și acesta este în război rece cu Prunea. Până de curând, era detestat și de suporteri, așa că Bălănescu ia decizii având undeva în creier presiunea fanilor.
Peste tot acest haos relațional asistă – impasibil – Ionuț Negoiță, patronul de la Rin.
"Cu Negoiță, nici Klopp cu Dumnezeu, plus Sfântul Petru, nu ar putea face nimic la Dinamo. Omul nu înțelege nimic. E doar un Hagi Tudose care stă cu mâna pe buzunarul cusut, plin de mărunțiș. Iar milioanele îl lovesc în cap în timpul ăsta", e descrierea patronului de la Dinamo făcută de un om de fotbal care l-a cunoscut bine.
Azi dimineață, Uhrin și-a dat demisia.
Călătoria spre abis continuă și prinde de la zi la zi o viteză tot mai greu de frânat.