--digisport.ro--
Îmbrăcat la patru ace, Pablo Cortacero are alături de el nume importante din istoria lui Dinamo. La Săftica au mai venit oamenii din stafful lui Cosmin Contra, Costel Orac, Ion Marin, Gheorghe Mulțescu, Ioan Mărginean sau avocatul Daniel Șerdean.
Cine e Pablo Cortacero, noul finanțator al lui Dinamo! Ce afaceri are și ce cluburi a vrut să mai cumpere
Pablo Manuel Fernandez Cortacero, noul finanțator al lui Dinamo, conduce grupul Nazasur SL din Granada, înfiinţat acum 17 ani şi care se ocupă în principal cu imobiliare.
Noul șef al lui Dinamo, a ajuns la un numitor comun cu Ionuț Negoiță, este un spaniol cu afaceri în industria imobiliară, care a jucat fotbal doar la nivel de amatori, la Afarte Industrial. Pablo a mai condus pentru o vreme un club, dar de amatori, din Spania, CD Imperio.
Înainte de a o prelua pe Dinamo, Cortacero a mai avut două tentative de preluare a unor cluburi spaniole cu nume: Almeria și Getafe.
Implicarea lui la Almeria a părut serioasă în iunie 2018 în presa de specialitate din Spania, dar mai apoi clubul la care a antrenat și Costel Gâlcă a dezmințit informația despre trecerea în proprietatea lui Cortacero. Între timp, UD Almeria, club de tradiţie în Spania, a ajuns pe mâna lui Turki Al-Sheikh, un influent om de afaceri din Arabia Saudită.
În timpul negocierilor pentru preluarea clubului Almeria UD, Cortacero explica: "Intenţia mea este clară şi vreau să se concretizeze. Deţinem un proiect sportiv foarte solid şi profesional, capabil să readucă speranţa fanilor, una de care e nevoie la nivelul primei ligi iberice".
Primele declarații ale noului patron de la Dinamo, Pablo Cortacero. Ce planuri are spaniolul
Cortacero a prezentat un proiect amplu pe care l-a pus la cale pentru Dinamo, în care a vorbit despre cum vrea să atragă fanii lângă echipă și cum vrea să mizeze pe tinerii din Academie. Iată, pe scurt, ce a declarat Cortacero: "Vă voi prezenta proiectul pe care îl vom dezvolta pentru clubul Dinamo. Avem o mare responsabilitate, să conducem o echipă mare din istoria fotbalului românesc. În primul rând trebuie să recuperăm prestigiul tradițional al clubului Dinamo. Vrem să avem deschidere socială, să întârim conducerea sportivă, să recuperăm suporterii care s-au îndepărtat de club. Vrem să investim pentru dezvoltarea bazei Săftica, pentru ca jucătorii să aibă un mediu adecvat pentru peformanță. Academia este un punct important al proiectului, trebuie să acordăm atenție jucătorilor tineri. Vrem transparență, toți fanii trebuie să fie la curent cu ce se întâmplă în viața echipei. Vom lua legătura cu autoritățile pentru a obține un stadion pe măsura echipei noastre. Suporterii merită acest lucru. Toate actele sunt semnate, înregistrate. Acum vom începe munca, trebuie să construim de la zero un club profesionist. În final, am plăcerea să-l prezint pe antrenorul în care avem încredere, Cosmin Contra", a spus Pablo Cortacero, la prima sa conferință de presă.
Contra promite un Dinamo ca "un club de primă divizie din Spania", dar recunoaște: "Nu putem intra în play-off cu echipa asta!"
Cosmin Contra (44 de ani) a fost prezentat oficial ca antrenor principal la Dinamo, cu ocazia primei apariții a noului patron din Ștefan cel Mare, spaniolul Pablo Cortacero.
Antrenorul revenit la Dinamo a anunțat de ce a luat hotărârea să preia echipa acum. "Am spus că mă voi întoarce la Dinamo numai cu un proiect foarte solid. Asta implică schimbare multor lucruri, în bine. Sperăm să readucem echipa Dinamo acolo unde îi este locul. Primul obiectiv este intrarea în play-off, iar în doi-trei ani vrem să fim o candidată serioasă la titlu. Eu voi munci cât pot de bine pentru a transforma această echipă într-o echipă câștigătoare. Sper ca într-o lună de zile să vedem adevărata față a echipei Dinamo. Până atunci sper să avem rezultatele dorite de toți. Dinamo va arăta exact ca un club de primă divizie din Spania, ca structură, management", a spus tehnicianul Contra.
Antrenorul care a pregătit naționala între 2017 și 2019 a comentat situația clubului și a confirmat că play-off-ul este obiectivul lui Dinamo.
"Au fost trei ani grei pentru Dinamo, din toate punctele de vedere. Nu pot să vă spun ce garanții am cerut ca să vin la Dinamo. Formația joacă pe Național Arena, avem echipa a doua, s-au plătit salariile, toate lucrurile astea mă fac să cred că lucrurile vor merge mai bine. Doar pe domnul Melero îl știam înainte să negociez. Pentru acest sezon singurul obiectiv este intrarea în play-off. Este primul și singurul obiectiv pe care îl am, după aceea vom mai vedea", a mai zis Cosmin Contra.
El recunoaște că e nevoie de întăriri, pentru că lotul actual nu poate să se claseze în fruntea Ligii 1: "În momentul de față avem nevoie de experiență. Fotbaliștii tineri vor crește mult mai bine dacă au lângă ei jucători puternici. Nu putem intra în play-off cu echipa actuală. În ultimul an, această echipă a suferit. Trebuie să intervenim și să aducem jucători cu mai multă experiență pe posturile deficitare", a afirmat "Guriță".
Ce urmează pentru programul DDB
Fanii implicați în programul DDB s-au întâlnit cu noul patron, Pablo Cortacero, duminică, însă cele două părți vor programa și alte discuții pe viitor.
Cortacero a convocat o scurtă ședință cu reprezentanții DDB, înainte de conferința sa de prezentare, însă nu toți cei din program au putut ajunge: "Ne-am întâlnit înainte de conferința de presă, dar au lipsit anumite persoane care nu erau în București. În zilele următoare vom avea negocieri, ideea este să fim mai puternici. După ce vom stabili structura, vom discuta cu fanii. Ideea este să fim toți uniți în jurul acestui proiect. În acest moment se realizează un due diligence pentru a afla exact care sunt datoriile, după care vom vedea ce măsuri vom lua", a spus Pablo Cortacero, la conferința de presă.
Antrenorul echipei, Cosmin Contra, a vorbit și el despre implicarea suporterilor în noul proiect: "E clar că fanii vor fi luați în seamă. Împreună cu multe alte persoane au menținut acest club în viață. Se vor pune la masa tratativelor cu Pablo. Cred că un acționariat puternic, alături de o masă socială, reprezintă cheia succesului. Nu cred că fanii îi vor pune bețe în roate unui om care vrea să investească în fotbalul românesc. Pablo le va prezenta acest proiect și celor din DDB, așa cum a făcut-o și astăzi", a spus Contra.