Dinamo este un club gestionat mereu pe marginea prăpastiei. Ne-am salvat de câteva ori din situații extrem de grele, însă acestea au fost mai degrabă norocuri. Am promovat extrem de atipic, profitând de implozia lui FC Argeș. Am scăpat de retrogradare pentru că ne-au ajutat alții, respectiv Hermannstadt și U Cluj, după care ne-am făcut de râs în play-off, sezonul trecut.
Dinamo a supraperformat, a obținut mult mai mult decât era normal, iar aceste obiective bifate au ajuns să ne fac rău. De ce? Pentru că actuala conducere a ajuns la concluzia că se pricepe și că totul e meritul lor. Probabil cunoașteți sindromul Dunning-Kruger, situația în care un prost se crede deștept pentru că, în prostia lui, nici măcar nu-și poate imagina realitatea lucrurilor pe care le ignoră.
Pe primele 5 locuri din campionat s-au aflat rotativ, încă din primele etape, Craiova, Rapid, Argeș și Botoșani. Ei bine, Dinamo a jucat 6 din cele 8 meciuri cu aceste echipe fără să câștige niciunul. Obiectivul este un loc de cupe europene, lucru greu de obținut în contextul unui play-off cu aceste echipe sau altele la fel de bune. Conducerea lui Dinamo nu a adus întăriri, a dat afarâ doi jucători (slăbuți, nu contest), astfel că lotul este chiar mai vulnerabil decât în toamnă.
Dinamo trăiește din priceperea lui Kopic, cel care a implementat o disciplină de grup și un stil de joc eficient pentru a aduna puncte cu echipele mai slabe ca tine. Dinamo trăiește din seriozitatea lui Boateng, cel care putea să-și bage picioarele de mult. Dinamo trăiește din faptul că o apărare fără rezerve a rezistat cu un randament foarte bun și fără accidentări vreo 7 luni. Dinamo trăiește din saltul valoric dat de niște jucători de la care nu mai aveam pretenții, în speță, Selmani anul trecut, Sivis, Soro, Mărginean sau Karamoko.
Aseară, incompetența administrativă flagrantă de la Dinamo a fost compensată de cei enumerați în paragraful anterior. Totuși, până când? Probabil ca anul trecut, până în play-off, unde cred că echipa se va prăbuși din lipsa de efective. Dinamo e un fel de AS Roma sau Atlético Madrid, un club cu pretenții declarative mari, dar care nu are mijloace să urce din treapta a doua a fotbalului autohton în prima, unde se află lupta la trofee, chiar dacă mai bat ocazional unii dintre granzi.
Mă îngrijorează foarte tare viitoarea pauză de vară. Boateng pleacă, Stoinov e un jucător foarte bun cu o clauză foarte mică, Opruț joacă tot de doi ani de zile, poate avea un recul, iar Eddy pare la final de drum, se vede la el cu ochiul liber o cădere de formă pronunțată. Pilonii pe care se sprijină Dinamo sunt în pericol, conducerea a demonstrat că nu poate efectua campanii de transferuri bune și prompte, iar sezonul începe din nou la mijlocul lunii iulie, mai ales dacă miraculos prindem un loc de cupe europene.
Urmează o vară în care pleacă mulți jucători cheie, la conducere fiind doar diletanți și amatori. Nu ne văd deloc bine.
Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteţi de acord cu modul de utilizare a acestor informaţii şi cu politica de utilizare a cookie-urilor. Citeste mai mult
Site-ul www.dinamomania.eu utilizează cookie-uri pentru a oferi vizitatorilor săi o experiență mai bună de navigare și servicii adaptate intereselor fiecărui vizitator. Vă prezentăm mai jos informațiile necesare pentru a vă aduce la cunoștință detaliile legate de plasarea, utilizarea și administrarea cookie-urilor utilizate de site-ul www.dinamomania.eu
Similar, în mediul online, există și alte site-uri, pagini personalizate inclusiv pe platforme ale terțelor părți (cum ar fi Facebook sau YouTube) și aplicațiilor accesate sau utilizate prin asemenea site-uri care sunt operate de sau în numele DinamoMania și care folosesc cookie-uri conform celor prezentate mai jos.
Aplicabilitatea acestei Politici
Această Politică se aplică site-ului www.dinamomania.eu
De asemenea, pentru identitate, informațiile din acest document se aplică și altor platforme online care sunt operate de sau în numele DinamoMania.
Utilizând acest site și alte site-uri DinamoMania, sunteți de acord cu modul de utilizare de către noi a cookie-urilor, în conformitate cu această Politică privind utilizarea lor.
Dacă nu sunteți de acord cu modul nostru de utilizare a cookie-urilor, trebuie să setați corespunzător setările browser-ului dumneavoastră.
Decuplarea cookie-urilor pe care le utilizăm ar putea afecta experiența dumneavoastră ca utilizator pe acest site și pe alte site-uri DinamoMania.
Ce sunt cookie-urile?
Cookie-urile sunt fișiere de mici dimensiuni, formate din litere și numere, care vor fi stocate pe computerul, terminalul mobil sau alte echipamente ale unui utilizator de pe care se accesează internetul.
Cookie-urile sunt instalate prin solicitarea emisă de către un web-server, unui browser (ex: Internet Explorer, Chrome, Firefox etc).
Cookie-urile sunt complet “pasive” (nu conțin programe software, viruși sau spyware și nu pot accesa informațiile de pe hard driverul utilizatorului).
Un cookie este format din 2 părți: numele și conținutul sau valoarea cookie-ului. Durata de existență a unui cookie este determinată; tehnic, doar webserverul care a trimis cookie-ul îl poate accesa din nou în momentul în care un utilizator se întoarce pe website-ul asociat web-serverului respectiv.
Cookie-urile în sine nu solicită informații cu caracter personal pentru a putea fi utilizate și, în cele mai multe cazuri, nu identifică personal utilizatorii de internet.
Există 2 categorii mari de cookie-uri:
Care este durata de viață a unui cookie?
Durata de viață a unui cookie poate varia semnificativ, în funcție de scopul pentru care acesta este plasat. Unele cookie-uri sunt menite unei singure utilizări (cum este cazul cookie-urilor de sesiune), prin urmare nu sunt menținute odată ce utilizatorul părăsește site-ul. Alte cookie-uri sunt menținute și reutilizate de fiecare dată când utilizatorul revine pe site (cookie-uri persistente). Totuși, cookie-urile pot fi șterse de utilizator în orice moment prin utilizarea setărilor browser-ului.
Ce sunt cookie-urile plasate de terți?
Unele secțiuni de conținut ale unor site-uri pot fi furnizate prin cookie-uri ale terților cum este cazul unei reclame. Astfel de cookie-uri pot fi plasate pe site și sunt denumite cookie-uri plasate de terți întrucât nu sunt plasate de proprietarul site-ului. Astfel de terți sunt la rândul lor obligați să respecte reglementările legale aplicabile și politicile de confidențialitate ale proprietarului site-ului respectiv.
De ce sunt cookie-urile importante pentru internet?
Cookie-urile reprezintă punctul central al funcționării eficiente a Internetului, ajutând la generarea unei experiențe de navigare prietenoase și adaptată preferințelor și intereselor fiecărui utilizator. Refuzarea sau dezactivarea cookie-urilor poate face unele site-uri imposibil de folosit. Refuzarea sau dezactivarea cookie-urilor nu înseamnă că nu veți mai primi publicitate online – ci doar că aceasta nu va mai putea ține cont de preferințele și interesele dvs, evidențiate prin comportamentul de navigare. Exemple de întrebuințări importante ale cookie-urilor (care nu necesită autentificarea unui utilizator prin intermediul unui cont):
Ce tipuri de cookie-uri folosim?
Accesând acest site se pot plasa următoarele tipuri de cookie-uri:
– de performanță a site-ului: acestea rețin preferințele utilizatorului pe acest site;
– de analiză a vizitatorilor: acestea ne spun dacă ați mai vizitat acest site până acum; browserul ne va spune dacă aveți acest cookie, iar dacă nu, vom genera unul;
– pentru geotargetting: acestea sunt utilizate de către un soft care stabilește din ce țară proveniți, sunt complet anonime și sunt folosite doar pentru targetarea conținutului;
– de înregistrare: acestea ne anunță dacă sunteți înregistrat sau nu, ne arată contul cu care sunteți înregistrat și dacă aveți permisiunea pentru un anumit serviciu;
– pentru publicitate: pe baza acestora putem afla dacă ați vizualizat sau nu o reclamă online, ce tip de reclamă și cât timp a trecut de când ați vizualizat această reclamă.
Cookie-urile conțin date personale?
Cookie-urile în sine nu solicită informații cu caracter personal pentru a putea fi utilizate și, în cele mai multe cazuri, nu identifică personal utilizatorii de internet. Datele personale pot fi colectate prin utilizarea Cookie-urilor doar pentru a facilita anumite funcționalități pentru utilizator.
Cum puteți modifica setările cookie din browser-ul dumneavoastră?
1. Ștergerea Cookie-urilor
Aplicațiile folosite pentru accesarea paginilor web permit salvarea Cookie-urilor pe terminal în mod implicit. Aceste setări pot fi schimbate în așa fel incât administrarea automată a Cookie-urilor să fie blocată de browser-ul web sau utilizatorul să fie informat de fiecare dată când Cookie-uri sunt trimise către terminalul său. Informații detaliate despre posibilitățile și modurile de administrare a Cookie-urilor pot fi găsite în zona de setări a aplicației (browser-ului web). Limitarea folosirii Cookie-urilor poate afecta anumite funcționalități ale paginii web.
Majoritatea browserelor oferă posibilitatea de a schimba setările cookie-urilor. Aceste setări se găsesc de regulă în “opțiuni” sau în meniul de “preferințe” al browserului tău.
Pentru a înțelege aceste setări, următoarele linkuri pot fi folositoare, altfel puteți folosi opțiunea “ajutor” a browserului pentru mai multe detalii.
Cookie settings in Internet Explorer
Pentru setările cookie-urilor generate de terți, puteți consulta și site-ul:
http://www.youronlinechoices.com/ro/
Link-uri utile
Pentru a afla mai multe informații despre cookie-uri și la ce sunt utilizate, recomandăm următoarele linkuri:
http://www.youronlinechoices.com/ro/
În cazul în care doriți să ne adresați orice solicitare cu privire la detaliile de mai sus, vă rugăm să ne contactați în scris accesând formularul de contact la adresa https://www.dinamomania.eu/contact. Pentru a putea accesa sectiunea de contact, trebuie sa aveti cont creat pe acest site.